Patronii brutăriei din Ditrău vor angaja noi străini, în ciuda revoltei localnicilor

Patronii brutăriei din comuna Ditrău vor angaja noi străini, în ciuda nemulțumirii localnicilor. Brutăria din comuna Ditrau, județul Harghita, unde lucrează trei angajați din Sri Lanka va angaja încă patru brutari din Nepal. Ei vor sosi în România peste o lună, a declarat patronul societății comerciale.

Patronul brutăriei, mulțumit de angajații străini

Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a spus că cei patru sunt angajați cu experiență, care au lucrat în domeniu.
„Vom angaja cam într-o lună alți patru cetățeni străini, de această dată din Nepal, conform contractului cu agenția care ne furnizează forță de muncă din străinătate. Ei se vor alătura celorlalți trei angajați din Sri Lanka, din care doi lucrează în brutărie iar ultimul venit, la patiserie, este un patiser priceput. Cei patru nepalezi care vor veni au experiență, sunt calificați, și vor lucra în brutărie sau în patiserie, unde vom avea mai mare nevoie”, a spus Kollo.
Aceasta a spus că la brutărie nu s-a primit, încă, oficial, petiția semnată de peste 1800 de cetățeni din Ditrău, așteptând ca inițiatorii să facă și acest gest, pentru a putea primi un răspuns. 

Peste 1800 de localnici nu vor străini în comuna  lor

La primăria Ditrău a fost depusă, pe 11 februarie, o petiție cu 1800 de semnături din partea localnicilor care solicită patronilor brutăriei să nu angajeze forță de muncă străină. Localnicii mai vor să fie prezentate actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka, dar și documentele medicale ale acestora. Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit revolta a aproximativ 300 de oameni, susținuți de preot, care au spus că le este teamă că în comună vor veni mai mulţi migranţi care le vor impune propria cultură şi le vor pune în pericol siguranţa.

Cazul de la Ditrău, în presa internațională

Cei doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni. De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook – „Migráns mentes ditrot akarunk” (Vrem un Ditrău fără migranţi) – unde au fost postate multe mesaje împotriva celor doi brutari străini.

Citește și: Ura de la Ditrau escaladeaza! Petitie halucinanta localnicii vor scuze si concedii anuale

Poliția Harghita a deschis un dosar penal în rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, iar totodată s-au sesizat Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Cazul de la Ditrău a ajuns și în presa internațională. site news

Lasă un răspuns