FOTO getty images

Orașul în care este jale! Nu mai există locuri de carantină, așa că românii veniți din străinătate sunt duși și ținuți pe stadion

Orașul Vaslui se descurcă din ce în ce mai greu din cauza coronavirusului. Nu ar mai exista locuri din carantină, iar românii veniți din străinătate sunt duși și ținuți pe stadion.

Potrivit celor de la Vremea Nouă, pe stadion se află nu mai puțin de 20 de persoane care nu mai au unde să stea în carantină. Mai mult, alți 30 de români urmează să ajungă în oraș zilele următoare.

Este jale în orașul reședință de județ

Potrivit aceleiași surse, proprietarii de hoteluri și pensiuni nu vor să ajute autoritățile: „Reprezentanții Prefecturii Vaslui și ai Direcției de Sănătate Publică depun eforturi uriașe pentru a le găsi cazare, însă aceștia se lovesc de refuzul proprietarilor de hoteluri și pensiuni din județ, care nu vor nici în ruptul capului să primească oamenii”.

Astfel, la stadionul din Vaslui se află echipaje de jandarmi, zeci de polițiști, dar și medici, care să aibă grijă de cei aflați acolo. Autoritățile caută în continuare variante pentru a le caza pe persoanele revenite din străinătate.

Vaslui este al doilea județ care interzice cetățenilor să iasă din casă fără mască de protecție. Cetăţenii vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile. Acest lucru au decis membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), potrivit Agerpres. O măsură similară a fost luată și în județul Galați.

„Am decis obligativitatea utilizării de măşti sau alte mijloace de protecţie, fulare, eşarfe, pentru acoperirea zonei feţei în locurile publice şi în spaţiile comerciale. Nasul şi gura trebuie să fie acoperite, astfel încât dacă persoanele tuşesc sau strănută să nu îi afecteze pe ceilalţi”, a declarat duminică, Mircea Gologan.

Totodată, potrivit deciziei luate în cadrul CJSU Vaslui, administratorii de magazine, şantiere sau alte spaţii în care populaţia are acces, dar şi cei care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice pot fi sancţionaţi dacă permit accesul cetăţenilor care nu sunt protejaţi. site news

Lasă un răspuns