Oradea a cumpărat tone de echipamente medicale, fără a apela la Guvern

10 tone de echipamente medicale destinate spitalelor pentru lupta împotriva coronavirusului din Bihor au ajuns, sâmbătă seară, pe Aeroportul din Oradea. Acesta este al treilea transport de echipamente, după cele 37 de tone care au fost aduse în cursul săptămânii trecute, printr-un contract al Primăriei Oradea.

„Cel de-al treilea transport de materiale sanitare din Shanghai a sosit în această după-masă la Oradea, cu un avion Boeing 737 al companiei Tarom. Fiecare dintre cele trei avioane a adus câte 10 tone de materiale de protecţie – combinezoane, măşti etc. Este ultimul transport în cadrul unui contract de import din care au mai fost aduse la sfârşitul săptămânii trecute 37 de tone de materiale sanitare pentru spitalele din Oradea şi judeţ”, a anunțat Primăria Oradea.

Achiziţia s-a făcut de către municipiul Oradea în competiţie cu alte state, Oradea reușind să le cumpere, potrivit spuselor oficialilor locali, fără intermediari și la preţuri mai mici decât au făcut-o reprezentanţii unor state.

În județul Bihor, Direcția de Sănătate Publică a adoptat recent o nouă strategie de testare a persoanelor pentru depistarea infecției cu coronavirus, metodă care permite creșterea rapidă a numărului de teste.

Mai precis, DSP Bihor va aplica metoda „pooling”, adică testarea mai multor persoane într-o singură probă. În cazul confirmării probei, grupul testat pozitiv va fi divizat în subgrupe mai mici, multiplu de doi, și retestat până la identificarea tuturor persoanelor pozitive (ex. divizare grup: 64, 32, 16, 8, 4, 2). Dacă proba este negativă, înseamnă că toți cei din grupul testat sunt neinfectați cu coronavirus.

Noua strategie de testare comunitară constă în definirea de zone clar delimitate geografic, cu populație omogenă, și testarea într-o singură probă a mai multor persoane din respectiva comunitate. site news

Lasă un răspuns