”Nu-l crucificați pe Tadici, este doar creația noastră, a celor ce lucrăm în fenomen”!

Noua modă a televiziunilor, de a-i băga în gura antrenorului microfonul, la minutele de time-out, și camera de filmat direct în ochi, nu mi se pare chiar cinstit – de supărare, tehnicianul mai scapă câte-un cuvânt urât, câte-o-njurătură, câte-un gest mai grotesc, în fine, ce consideră el că poate trezi la viață, echipa pe care o are sub baghetă. Dar cine a hotărât asta, a crezut că o face spre binele spectacolului, că îl completează, poate, dar nu sunt convins…

Cu această ocazie, cei care urmăresc handbalul românesc l-au descoperit pe Tadici, i-au aflat modul de adresare față de sportive, umilințele verbale la care sunt supuse, supărările lui față de arbitrii partidei, față de Federație și toate frustrările ce-l cuprind, atunci când nu câștigă.

Da, antrenorul Gheorghe Tadici nu are eleganță în vorbire, nu are diplomație, nu ține cont de numele sportivei, de eforturile ei, până în momentul în care greșește, ba chiar știe cum nu se poate mai bine să lovească cu declarații belicoase și mai ales jignitoare.

Nu-l arătăm cu degetul, l-am acceptat așa cum este…

”Gheorghe Tadici are mai mult de 30 de ani în sportul acesta și a luat tot ce este mai rău din el. Dar, uneori, mai are și dreptate, știe și el asta, și are putere să se lupte cu oricine, ca să scoată adevărul la iveală. Nu-l putem arăta cu degetul, pentru că noi l-am acceptat așa, uneori ne-a plăcut când a lovit pe cineva, dar când ne-a atins pe noi nu ne-a convenit. Tadici este un maestru al cooperativelor, are zone de influențe printre ceilalți tehnicieni, iar asta îl face puternic. Dar, una peste alta, Tadici este și un antrenor bun, știe să crească tinere talente, să le șlefuiască, el punându-și semnătura pe multe buletine de handbaliste, din campionatul nostru. Să-i dăm lui Ghiță ce este al lui, fie că ne place, sau nu, și să recunoaștem că este creația noastră, a tuturor celor ce lucrăm în fenomen”!, ne spunea un om din handbal, care a trăit multe momente de tot felul, generate de Gheorghe Tadici.

Nu, Dana Abed nu este în pericol!

De ce am scris aceste rânduri, acum? Este simplu, l-am văzut duminică, în Polivalenta bucureșteană, cum se agita ca un leu în cușcă, dorindu-și să repete victoria cu CSM București, așa cum o făcuse în turul campionatului. Și Severin, Mihart, Tecar sau Dana Abed au fost pe punctul de a-și atinge scopul, doar tinerețea și lipsa de experiență au făcut ca tabela să se încheie în favoarea gazdelor, la doar trei goluri diferență! Și au mai fost câteva greșeli personale, ale jucătoarelor din Zalău, netrecute cu vederea de Tadici, reproșurile sunând destul de dur, cea mai vizată fiind, culmea, Dana Abed Kader, nimeni alta decât cea mai bună marcatoare a echipei, și a Ligii Florilor, o handbalistă polivalentă, care a jucat în cariera ei pe toate posturile, doar portar n-a fost! Presa a fost iritată că Tadici a pus tirul pe Dana, pentru că sportiva, prin jocul ei complet, cât și prin modestia din viața de zi cu zi, este îndrăgită de toată lumea și pare a fi un viitor lider de echipă națională! Mai mult, Dana Abed Kader (de ciudă, jucătoarea a și plâns în timpul meciului, iar cei din Polivalentă i-au văzut lacrimile…) a fost chemată din nou la lot, alături de Severin și Kelemen, toate de la Zalău, fapt care-i ridică și mai mult cota antrenorului Tadici. Consider că antrenorul de la Zalău are pretenții mari de la Dana, poate prea mari, uneori, dar nu-i putem cere lui Tadici decență, diplomație, știința cuvântului, când el nu a folosit niciodată așa ceva, poate doar fără voia lui… Oricum, Dana Abed s-a împlinit ca jucătoare la Zalău, sub comanda lui Tadici – au fost mereu cuvinte grele, suntem convinși de asta, dar Abed a crescut de la un meci la altul, mai ales datorită secretelor spuse de Tadici, a indicațiilor și recomandărilor lui. Nu, Dana Abed nu este în pericol, iar lacrimile îi fac bine…

Adevărul despre Handbal a făcut cunoștință cu furia lui Tadici

P.S. L-am cunoscut cu ani în urmă pe Tadici, când Federația organiza turnee de sală, iarna, și toți antrenorii echipelor divizionare se întâlneau și puneau la cale drumul handbalului. Am participat și eu la un astfel de turneu, ba chiar și la o masă festivă, unde Tadici a devenit sufletul șezătorii, ca s-o numesc așa, mi-a plăcut de el, este un om cu mult umor. Mai târziu, când am ajuns și eu la Federație, am editat Revista Adevărul despre Handbal, o publicație, credeam eu, independentă, care a supărat multă lume, chiar și pe Tadici, care devenise selecționer. Eram în cantonament la Oradea, cu naționala de senioare, condusă de Tadici, iar revista ajunsese și ea printre tricolore. A doua zi, de dimineață, am găsit publicația mea boțită rău, în fața ușii, semn că cineva fusese rănit în orgoliu – știam și cine! Și nu după multă vreme, am intrat în opoziție cu Federația, ca să zic așa, și i-am luat la țintă pe toți federalii și pe cei care încălcau regulamentele. M-am întâlnit cu Tadici în Sala Rapid și, de data aceasta, omul și-a exprimat chiar verbal mulțumirea față de articolele critice, la adresa oficialilor, fusesem pe aceeași lungime cu el. Acesta este Gheorghe Tadici, înger și demon, un antrenor care a făcut istorie în handbalul românesc, să recunoaștem asta!

Maurul și-a făcut datoria:

  • La echipa din Zalău se află de 30 de ani, cu care a câștigat trei titluri naționale, iar în 1996 a cucerit City Cup
  • A mai antrenat și Oltchim Rm Vâlcea, în perioada 2006-2008, timp în care a câștigat cinci trofee – titlul național, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor și Supercupa Europei. În premieră, a ajuns cu Oltchim în Grupele principale ale Ligii Campionilor
  • În 2005 a câștigat cu echipa națională feminină medalia de argint, la Campionatul Mondial din Rusia, iar în 2007, cu aceeași echipă, s-a clasat pe locul 4, la Mondialul din Franța

Lasă un răspuns