facebook

Notele din timpul cursurilor online obligatorii pot fi trecute în catalog, cu acordul elevului sau al părintelui

Dacă din 11 martie 2020 și până acum, organizarea de cursuri online a fost recomandarea Ministerului Educației, de astăzi predarea digitală devine obligatorie.

“Referitor la note, da, elevii pot fi notați la momentul în care acești elevi revin la cursuri, pe baza a ceea ce au realizat în această perioadă pot fi notați, iar nota poate fi trecută în catalog cu acordul elevului sau al părintelui, dacă vorbim despre minori”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. 

“Recomandarea a fost să se încerce să se găsească soluții, inițial, să colecteze informațiile necesare accesului și participării elevilor la activitatea de predare, învățare, evaluare și a fost o recomandare. Acum am pus în practică sub formă de obligativitate, pentru că s-a simțit nevoia ca această reglementare să fie realizată prin ordin de ministru“

Cu privire la durata cursurilor online, Monica Anisie a spus că “specialiştii în ştiinţele educaţiei au avut mai multe păreri când am discutat pe tema aceasta şi părerea dânşilor a fost că este mai bine să lăsăm o flexibilitate, pentru că profesorul sau învăţătorul ştie cel mai bine cât anume poate să dureze o astfel de lecţie, 40 de minute, 50 de minute, cam aici au fost recomandările pe care le-au făcut specialiştii în ştiinţele educaţiei”. site news

Articol integral aici.

Lasă un răspuns