fotografie de Chokniti Khongchum - Pexels

Noi specialități pentru rezidențiat la farmacie

Specialitățile ”farmacie generală” și ”industrie farmaceutică și cosmetică” au fost reintroduse în nomenclatorul de specialități pentru rezidențiat, cu sprijinul Colegiului Farmaciștilor din România, precum și al universităților de medicină și farmacie din țară.

Specialitățile ”farmacie generală” și ”industrie farmaceutică și cosmetică” au fost reintroduse în nomenclatorul de specialități pentru rezidențiat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

”Începând cu rezidențiatul din anul 2020 se reia formarea în specialităților farmacie generală și industrie farmaceutică și cosmetică”, se menționează în documentul oficial.

Durata rezidențiatului este de trei ani pentru fiecare dintre aceste specialități.

”Rezidenții confirmați în specialități pentru care, sub incidența normelor anterioare, s-a sistat formarea, își continuă pregătirea și susțin examenul de specialist în specialitățile în care au fost confirmați. Aceștia au acces la formare în a doua specialitate, în condițiile prevăzute de normele în vigoare”, potrivit ordinului.

Cele două specialități au mai figurat în nomenclator, însă au fost sistate cu seria de rezidenți 2001 pentru specialitatea ”farmacie generală”, respectiv cu seria de rezidenți 2006 pentru ”industrie farmaceutică și cosmetică”.

Proiectul a fost publicat luna trecută și a fost elaborat la solicitarea Colegiului Farmaciștilor din România, transmisă printr-o adresă din iulie 2019. Propunerea a fost aprobată de ministrul sănătății, Sorina Pintea.

”Solicitarea este motivată de numărul mare de pacienți care se adresează în fiecare an farmaciilor cu circuit deschis, precum și de lipsa specialiștilor care să poată evalua producătorii de medicamente și cosmetice, în contextul apariției Directivei Europene privind medicamentele contrafăcute”, se arată în referatul de aprobare.

Totodată se solicită ca eventual specialitatea Farmacie generală să fie redenumită ca ”Farmacie comunitară și de spital”.

Inițiatorii precizează că propunerea este sprijinită de universitățile de medicină și farmacie București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg.Mureș.

Lasă un răspuns