Neymar schimbă tabăra!

Neymar, vârful brazilian al lui PSG, schimbă tabăra. Dar nu este vorba (măcar pentru moment) de o plecare de la actuala sa echipă, PSG. Potrivit AFP, starul finalistei UEFA Champions League, și producătorul de echipament sportiv Nike au pus punct unei colaborări care dura de 15 ani.

„Eu confirm că Neymar nu mai este sportivul Nike”, a spus Josh Benedek, un purtător de cuvânt al grupului american. El nu a oferit însă și detalii referitoare la motivele despărțirii. Fără îndoială însă este vorba despre aspecte financiare.

De altfel, site-ul brazilian UOL a avansat această variantă. Și a precizat că Neymar şi Nike au eşuat în găsirea unui acord privind valoarea remuneraţiei jucătorului pentru reînnoirea contractului. Negocierile între agenţi şi compania americană intraseră în impas de mai multe luni.

Contract de când avea 13 ani

Nike a semnat cu Neymar pe când acesta avea 13 ani. La acea vreme încă nu ajunsese în prima echipă a lui Santos, emblematicul club al lui Pele, din statul Sao Paulo. Însă deja driblingurile sale deveniseră celebre pe internet.

Conform presei franceze, atacantul de 28 ani ar fi în tratative cu Puma, rivalul german al lui Nike. Neymar își dorește, fără îndoială, un acord pe o sumă importantă și cu o durată de măcar cinci ani, cu posibilitate de prelungire până la finele carierei.

Magazinul Forbes, care îl clasează pe Neymar pe locul 7 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume, estimează veniturile sale pentru anul acesta la 95,5 milioane dolari, inclusiv contractele de sponsorizare

Lasă un răspuns