Moldovan dat afară. Vine Săndoi?

Moldovan nu va mai fi pe banca celor de la Târgovişte la meciul Chindia-Voluntari, în etapa a 7-a din Liga 1, play-out. El mai avea contract până pe 30 iunie și urma să-l prelungească. Însă cele două înfrângeri la rând, 0-1 cu Academica Clinceni și 0-2 cu Poli Iași, au fost decisive. Conducerea a decis ca drumurile lor să se despartă.

Moldovan a preluat-o pe Chindia în iunie 2018 și a reușit s-o promoveze în prima ligă din primul sezon. O lasă însă pe loc retrogradabil, penultimul în Liga 1. Și înaintea unui meci extrem de dificil, cu Voluntari. Una dintre cele mai în formă formații din play-out.

Echipa este pe locul 7 în play-out, retrogradabil. Chindia are 17 puncte şi e la egalitate cu Dinamo şi cu un punct în spatele echipelor Poli Iaşi şi Hermannstadt. Ea a disputat, ca și sibienii, 5 partide. Cu una mai puțin decât marea majoritate a formațiilor. dar o întâlnire în plus comparativ cu Dinamo, ultima clasată.

Săndoi este alesul?

Locul lui Viorel Moldovan, scrie GSP.ro, ar urma să fie luat de un alt fost internațional, Emil Săndoi. Acesta este liber de contact din martie 2019. El s-a despărțit la acel moment de FC Argeș. De-a lungul carierei a mai antrenat pe Pandurii, România U21, FC Vaslui, Craiova și Chiajna.

Săndoi a confirmat, pentru GSP, discuțiile cu dâmbovițenii, afirmând că echipa din Târgoviște l-a dorit și în trecut. Însă la acel moment apucase deja să semneze cu o altă formație. Astfel că n-a mai ajuns la Târgoviște.

„Azi o să mă hotărărsc. O să vorbesc şi cu Viorel, neapărat. Dacă va fi să accept oferta n-aş putea spune că o iau de la zero pentru că îi ştiu cât de cât pe jucătorii de la Chindia”, a declarat Emil Săndoi pentru Digi Sport.

Lasă un răspuns