Mihai Fifor: „Vom începe reconstrucția PSD. Există multe resentimente împotriva partidului”

Rezultatul votului la alegerile prezidenţiale arată că există „multe resentimente” împotriva PSD și se impune „reconstrucția PSD”, a scris Mihai Fifor, pe Facebook.

„În calitate de secretar general al PSD vreau sa le mulțumesc celor peste 3 milioane de cetățeni români care au votat ieri candidatul partidului nostru.  Împreună cu voi vom începe reconstrucția PSD. Avem multe lucruri de îndreptat și multe lucruri de îmbunătățit. Votul de ieri ne-a arătat că există multe resentimente împotriva PSD. Unele au fost hrănite de ura sădită de adversarii noștri. Dar trebuie să admitem că o bună parte dintre ele se datoreaza greșelilor, stângăciilor sau ezitărilor noastre.Cred, așadar, că trebuie să construim o relație sinceră cu electoratul. Recunoașterea neajunsurilor noastre este primul pas în această reconstrucție”, a scris Fifor.

Acesta consideră că românii l-au votat pe Iohannis pentru că l-au considerat „răul cel mai mic”.

„Cei peste 65% dintre românii care au votat nu l-au ales pe Iohannis pentru că l-au placut, ci pentru că l-au considerat răul cel mai mic. Acesta este meritul rușinos al celui care a redevenit președinte după 5 ani de nimic”, a subiniat Fifor.
În opinia acestuia, PNL nu este interesat de „bunăstarea cetățenilor și echilibrul țării”, ci mai degrabă de  „cum să-și aranjeze cărțile electorale ca să își asigure perpetuarea la putere”.

„Chiar înainte de comunicarea rezultatului final, PNL s-a apucat deja să vorbească de anticipate – dovadă evidentă a fugii de răspundere față de o guvernare care deja alunecă într-o cruntă austeritate.  Deci nu bunăstarea cetățenilor și echilibrul țării îi preocupă cel mai mult pe cei din PNL, ci cum să-și aranjeze cărțile electorale ca să își asigure perpetuarea la putere.  Este aceeași greșeală cinică pe care au făcut-o și cei de la USR, după rezultatul de la europarlamentare, când au anunțat refuzul de a participa la o guvernare pentru care primiseră un vot masiv. Asta ne arată că adversarii noștri nu sunt nici pe departe nici atât de tari, nici atât de inteligenți pe cât îi arată acum rezultatul de la prezidențiale”, a precizat secretarul general al PSD.

În încheiere, Fifor a ținut să sublinieze că „PSD se poate reconstrui pentru a redeveni prima forță politică a României”.

„Depinde numai de noi și în primul rând de relația pe care o vom construi cu românii. Mai multă sinceritate, mai multă corectitudine, mai puține greșeli și decizii mai hotărâte, care să răspundă la problemele cele mai stringente ale cetățenilor, din țară și de pretutindeni”, a afirmat secretatul general al PSD.

Lasă un răspuns