Mihai Chirica, primar la Iași din partea PNL

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, fost membru PSD, va candida din partea PNL la următoarele alegeri locale, au afirmat surse din interiorul partidului, decizia fiind luată la Bucureşti.

Mihai Chirica în barca PNL, un scenariu plauzibil

Posibilitatea unei candidaturi din partea PNL a actualului primar a început să fie vehiculată tot mai des în Iaşi, în ultimele săptămâni. Acest lucru este aproape o certitudine ținând cont de răspunsurile publice confuze din partea liderilor PNL, care nu au negat niciodată informaţia.

În aceste condiții, susţinerea de către PNL a actualului primar al municipiului Iași a devenit aproape sigură în ultimele zile. Unele surse din PNL spun că decizia finală a fost luată marţi, la Bucureşti, fiind transmisă în același timp şi celor mai importanţi lideri ai PNL de la Iaşi. Candidatura din partea PNL a fost recunoscută, în unele cercuri, chiar de primarul Mihai Chirica.

Primarul municipiului Iaşi nu vrea să comenteze

Mihai Chirică a evitat public, marţi, însă să dea un răspuns precis pe marginea acestui subiect.

„Voi anunţa dacă voi candida independent sau pe liste. Suntem o provincie caralegiană, în  momentul de faţă, nu ne găsim nici candidaţii. Una peste alta, va trebui să iau şi eu o cale pe care să merg. Ea poate fi definită, trasată de nişte principii. Principalul principiu este conlucrarea cu Iaşul şi Moldova, pentru dezvoltarea acestei regiuni”, a spus primarul municipiului Iaşi, citat de un ziar local.

Citește și: Revelion fara petarde la Iasi. Ce propune primarul Mihai Chirica

Anunţul candidaturii lui Mihai Chirica din partea PNL va fi făcut până la sfârșitul acestei săptămâni, cel mai probabil sâmbătă sau duminică. Costel Alexe, şeful PNL Iaşi şi Mihai Chirica, nu au dorit să dea o declarație pe acest subiect. site news

Lasă un răspuns