Mica țară europeană ajunsă model în educație pentru greii planetei

Sistemul de educație estonian este laudat în presa internațională, după ce fosta țară sovietică a surclasat marile puteri europene. BBC numește Estonia „noul centru de putere în materie de educație din Europa”. Acum, toată lumea analizează de ce obțin elevii estonieni rezultate atât de bune la testele internaționale. Asta în timp ce România a căzut în clasamentul testelor PISA.

Primul pas, educația timpurie

Țara a făcut o prioritate din educația timpurie de înaltă calitate, scriu jurnaliștii britanici. Copiii merg la gradiniță de la vârsta de trei ani sau chiar mai devreme. Părinții trebuie să plăteasca o taxă, aceasta fiind limitată la un anumit procent din salariul minim. De exemplu, la o grădinița din Tallinn taxa este de 80 de euro de copil pe lună. Copiii învață prin joacă, treptat fiind introduse și metode mai formale de învățare. Este locul în care Estonia începe pregătirea pentru următorul nivel, asigurându-se că cei mici, cât mai mulți posibil, sunt pregătiți din punct de vedere emoțional și fizic sa învețe.

Toți elevii sunt aduși la același nivel

Copiii nu dau niciun test de evaluare la finalul acestei etape, ci primesc un carnet. În acesta sunt specificate nivelul de dezvoltare și aspectele la care ar trebui sa mai lucreze. În Estonia, școala începe la șapte ani și se termină la 16. Cei care doresc să urmeze mai departe studii superioare au astfel posibilitatea să se pregatească mai mult. O curiozitate a sistemului de educație estonian este tocmai opusul a ceea ce recomandă specialistii din domeniu. În scoală, în general, nu sunt cultivate înclinațiile elevilor, ci fiecare materie este studiată la același nivel. Se asteaptă ca profesorii să aduca toți elevii la același nivel în câțiva ani fără ca școlile să fie obligate să aiba rezultate.

Libertate deplină pentru profesori

Dascălii au o libertate destul de mare de a-și asuma riscuri în legatura cu formatul lecțiilor. Rando Kuustik, directorul unei școli din capitala Estoniei, spune că profesorii sunt motivul principal pentru care elevii obțin rezultate atât de bune la testele PISA. Potrivit ministrului estonian al Educației, Mailis Reps, țara a aspirat la un nivel nordic de echitate, iar asta a costat-o. Dupa gradiniță, parintii nu mai sunt obligati să plateasca nimic pentru a-și tine copiii la școala. Manualele, prânzul, transportul – totul este gratuit pentru elevi. Educatia este prețuită și mai mult acum în Estonia, în contextul accelerării ritmului de creștere economică si al dezvoltării sectorului antreprenorial, precizează Reps.

Și în Estonia se dezbate cât de multe teme se dau pentru acasă

Există și aici dezbateri aprinse între părinți cu privire la volumul temelor pentru acasă. Acestea sunt oricum facilitate de faptul că sistemul de învățământ al Estoniei, ca întreaga țară, de altfel, este puternic digitalizat – manualele pot fi împrumutate electronic, de exemplu. Între timp, se întrezaresc schimbari la orizont. Guvernul încearcă să convinga mai multe școli sa-si testeze elevii la 10 ani, 13 ani și 16 ani, pentru a le putea monitoriza progresele. Acest lucru ar putea afecta libertatea de care se bucură in prezent școlile estoniene.

Lasă un răspuns