Medici si asistenți din România, plecați în cea mai afectată zona a Italiei pentru a oferi ajutor

Medici si asistenți din România, plecați în cea mai afectată zona a Italiei pentru a oferi ajutor

O echipă formată din medici și asistenți din România a plecat marți către Milano, una dintre cele mai afectate zone de pandemie din Italia, pentru a oferi ajutor.

O aeronavă a transportat cele 15 cadre medicale, medici și asistenți, în zona Milano, una din cele mai afectate de coronavirus.

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a declarat că cei 15 medici și asistenți trimiși în Italia „știu să facă onoare numelui de român și să demonstreze valoarea solidarității”.

„Dacă cuvântul solidaritate părea că şi-a pierdut din forță, acum revine oferind vieții politice europene şi nu doar o altă tonalitate. Solidaritatea dincolo de hotare şi chiar de clasă socială este esențială. Prieteniile se cunosc la nevoie și mâna întinsă la momentul potrivit nu se uită”, a adăugat diplomatul român.

Personalul medical din România a fost selectat pe bază de voluntariat și va acționa la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

„Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici și asistenți medicali la bord. La Timişoara, unde aeronava va face escală, se vor îmbarca încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoțită de un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a precizat MApN. site news

Lasă un răspuns