Matthew McConaughey și “luminile verzi” din viața sa

Actorul a anunțat recent lansarea primei sale cărți, pe 20 octombrie.

Cartea de memorii a lui Matthew McConaughey se intitulează “Greenlights”, dar ce este interesant e că a scris cartea fără să aibă lumină.

“Am plecat singur în deșert pentru 12 zile, fără electricitate” a spus el despre procesul de scriere a cărții. “Păstrez un jurnal de 36 de ani; acum câțiva ani, soția mea m-a trezit la realitate împingându-mă de la spate, cum se spune, zicându-mi: <Vorbești despre aceste lucruri de 36 de ani și ai realizat ce reprezintă aceste lucruri de ceva vreme. Acum e timpul să faci ceva cu ele >.”

Conversându-se cu reporterii în timpul unei discuții recente despre noul parteneriat al lui Lincoln cu aplicația Calm înainte de #NationalRelaxationDay, de pe 15 august, McConaughey, în vârstă de 50 de ani, a spus că faptul că a citit din jurnalele sale l-a ajutat să își dea seama despre tema „luminilor verzi” din viața sa.

Plecarea tatălui său a fost o mare lumină roșie

“Am observat că multe lumini roșii și galbene pe care le-am avut în viața mea din tinerețe cu timpul au devenit verzi”, a explicat el. “Cu timpul, am văzut chiar lucruri grele, tragice – am observat că sunt lucruri care pot funcționa pentru toată lumea.”

“Moartea unei persoane dragi este o lumină roșie – pentru mine, plecarea tatălui meu a fost o lumină roșie mare – dar atunci am observat când am citit jurnalele mele că multe… din lucrurile învățate de la el l-au ținut în viață prin ceea ce am devenit și prin omul pe care încerc să fiu zilnic. Aceasta este o lumină verde a plecării sale.”

Actorul a spus că tema se aplică chiar și actualei pandemii provocate de COVID-19

“Suntem în mijlocul unei lumini galbene mari, iar unii sunt în mijlocul luminilor roșii chiar acum”, a spus el. „Prevăd o zi în care, dacă ne descurcăm bine acum, putem să privim înapoi la acest an și să spunem că aceasta a fost una dintre cele mai grele, dar cele mai bune ore ale noastre. Acesta a fost începutul unei schimbări la nivel individual, peste tot în lume. De data aceasta ar putea chiar să fie o lumină verde.”

“Greenlights” – disponibilă pentru pre-vânzare acum, dar va fi publicată pe 20 octombrie – este o colecție de „povești, rugăciuni, poezii, oameni și locuri și o mulțime de etichete cu sloganuri”, a spus McConaughey. „Este opera mea preferată de artă din a cărui creație am făcut parte vreodată.”

Lasă un răspuns