Măştile de protecţie, obligatorii în şase judeţe din România, începând de astăzi. Măsura are ecou în alte două zone

Măștile de protecție devin obligatorii începând de luni, 6 aprilie, în județele Galați, Iași, Vaslui, Suceava, Maramureș şi Botoşani. Autorităţile din Cluj şi Prahova vor propune, de asemenea, obligativitatea purtării măştilor de protecţie.

Comitetele pentru Situații de Urgență din județele Galați, Iași, Vaslui, Suceava și Maramureș au hotărât să fie obligatorie purtarea oricărei măști de protecție a gurii și nasului. Situaţiile obligatorii sunt legate de expunerea în spațiile publice, transportul în comun, magazine și farmacii.

În județul Hunedoara, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Simeria, a hotărât că, începând de luni, cei care nu poartă măşti de protecţie în oraş şi în satele aparţinătoare localităţii, vor fi amendaţi cu până la 500 de lei.

Totodată, protrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoșani, purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi nasului este obligatorie. Adminstratorii şi deţinătorii spaţiilor comerciale, a instituţiilor şi a altor locaţii în care există aflux de cetăţeni sunt obligaţi să monteze covoare îmbibate cu substanţe dezinfectante la intrarea în aceste spaţii.

Măștile de protecție, obligatorii

Raed Arafat a transmis un mesaj pe Facebook prin care îndeamnă toți românii să nu mai iasă din casă fără să își acopere gura și nasul, indiferent dacă există sau nu vreun simptom de coronavirus.

Tudor Ciuhodaru, europarlamentar, a făcut şi el apel la populație să poarte orice fel de mască.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că măştile chirurgicale trebuie să fie rezervate personalului medical, dar a deschis calea spre utilizarea extinsă a măştilor, chiar artizanale, de către marele public cu scopul de a limita propagarea noului coronavirus. Mutarea vine după ce multă vreme măștile au fost considerate utile doar pentru cei care au luat deja virusul, nu și pentru publicul extins.

Experții arată, însă, că în ciuda faptului că virusul nu plutește în aer pentru a fi absolut necesară mască, totuși multe persoane sunt purtători asimptomatici ai coronavirusului și pot transmite ușor mai departe în lipsa unei protecții minime precum masca sanitară. site news

Lasă un răspuns