Timișoara. MAPN intervine în cazul deratizării. Polițiști și pompieri intoxicați cu substanța otrăvitoare

Schimbare de ultimă oră în cazul deratizării de la Timișoara. Autoritățile locale au cerut ajutorul armatei, după ce mai mulți polițiști au fost intoxicați cu substanța folosită pentru prevenirea dăunătorilor.

O echipă a Ministerului Apărării Naționale a fost mobilizată la Timișoara pentru a face verificări suplimentare în cele trei blocuri în care a fost identificată prezența substanței toxice Delicia-Gastoxin. 43 de oameni sunt spitalizați în continuare.
În jur de nouă polițiști, inclusiv criminaliști, s-au prezentat la Urgențe după ce s-au contaminat la locul tragediei, informează publicația online tion.ro. Oamenii legii prezentau grețuri și vărsături, iar unora le-au ieșit analize proaste la ficat, în urma expunerii la substanța toxică.

Polițiștii vizați fac parte dintre cei care au fost trimiși printre primii la fața locului și care au intrat în spațiile în care a fost descoperită prezența otrăvii.

Un comentariu la „Timișoara. MAPN intervine în cazul deratizării. Polițiști și pompieri intoxicați cu substanța otrăvitoare

Lasă un răspuns