Legea educației, modificată masiv, apare masă caldă și afterschool la toate școlile de stat. În pixul lui Iohannis stă decizia finală, cu ecouri până în 2030

Legea educației, modificată masiv de Senat. Toți copiii de la grădiniță, preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv acreditat confesional şi particular, vor primi o masă caldă la școală, arată legea adoptată de Senat care a modificat masiv legea educației și care acum se află la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Legea educației, modificată masiv de Senat

Actul normativ schimbă complet articolul 58 din legea educației prin care în prezent este reglementat programul ”Școală după școală”. Atât programul „Masă caldă la şcoală”, cât și programul ”Școală după școală” vor fi generalizate pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030.

Legea aflată la Klaus Iohannis arată că limita valorii zilnice pentru masa caldă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Vezi și Modificări masive la legea educației. Scade numărul elevilor dintr-o clasă și asta nu e tot

În cazul în care părinții nu sunt de acord ca elevii să primească masă caldă, atunci vor face cerere scrisă la secretariatul școlii că nu vor acest lucru și vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora.

În pixul lui Iohannis stă decizia finală, cu ecouri până în 2030

”La cererea motivată a părinţilor, formulată în scris şi susţinută de documente-suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care sunt înmatriculați antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, nu pot beneficia de masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice stabilite conform legii”, se arată în legea aflată la președintele Klaus Iohannis.

Metodologia pentru programul masa caldă va fi elaborată de Ministerul Educaţiei și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii.

Banii pentru programul masa caldă vor fi dați de primării din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale.

Ministerul Educaţiei și Cercetării elaborează până la începutul anului școlar 2020-2021 normele metodologice de aplicare a programului „Masă caldă la școală” în unităţi de învăţământ preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Citește și Scandal marca Guvern Orban. OUG pe Educație, publicată greșit, cum se apără ministrul Anisie

Același document completează modul în care se va desfășura programul „Şcoala după şcoală”, care va fi generalizat pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030, în mai multe etape. site news

Lasă un răspuns