Legea care acordă despăgubiri fermierilor afectați de fenomene meteo, neconstituțională

Legea care acordă despăgubiri fermierilor afectați de fenomene meteo a fost declarată neconstituțională. Ea încalcă Legea fundamentală, a stabilit, marți, Curtea Constituțională (CCR).

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate. Și a constatat că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituțională, în ansamblul său”, transmite CCR.

Curtea a stabilit că actul normativ contravine dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție. Întrucât conține dispoziții contradictorii care conduc la imposibilitatea de calificare a ajutorului de stat instituit ca fiind unul supus obligației de notificare a Comisiei Europene. Sau ca fiind unul exceptat de la această obligație.

De asemenea, Curtea a constatat că în procedura de adoptare a legii nu a fost solicitată fișa financiară de la Guvern, ceea ce contravine dispozițiilor art.138 alin.(5) din Constituție.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Lasă un răspuns