Justin Timberlake și Jessica Biel mai au un băiețel

Cuplul Justin Timberlake și Jessica Biel tocmai au făcut public faptul că și-au mărit familia cu cel de-al doilea copil, un băiețel, după ce au ținut secretă sarcina. Se pare că actrița a născut la începutul săptămânii trecute.

Ei sunt deja părinții unui băiețel în vârstă de 5 ani, pe nume Silas.

The Daily Mail” spunea că mama Jessicăi, Kimberley Conroe Biel, “a petrecut destul de mult timp săptămâna trecută alături de fiica sa și de noul membru al familiei”. Un prieten al familiei ar fi dezvăluit ziarului sexul bebelușului.

Cuplul nu a mai fost fotografiat în public din luna martie și sunt zvonuri că au petrecut perioada de carantină în casa lor din Montana.

Ultima fotografie cu Justin și Jessica a fost postată de aceștia pe Instagram în luna mai și o arată pe actriță cu spatele.

În luna martie, aceasta a împărtășit pe rețelele de socializare doar câteva ipostaze în care își celebra ziua de naștere alături de muzician.

Atunci vedeta ar fi fost însărcinată în peste 4 luni, ascunzându-și forma corpului purtând o rochie largă.

Recent, perechea a postat imagini în care scot în evidență cauzele în care cred și pe care le susțin, incluzând mișcarea “Black Lives Matter” și “Dreptate pentru Breonna Taylor”.

Silas, „bărbățelul” de 5 anișori

De asemenea, Jessica a postat câteva imagini cu fiul lor mai mare Silas, ținându-l pe acesta în brațe.

Ea a scris în dreptul postării: “Acest bărbățel face 5 ani azi! Acum suntem acasă înconjurați de legouri și cu tortul aniversar… dar am găsit această fotografie de vara trecută pe telefonul meu și m-a făcut foarte fericită când am văzut-o”.

“Pentru a celebra ziua sa de naștere, susținem @savethechildren și @feedingamerica, care fac o muncă extraordinară să mențină copiii și familiile lor sănătoase și hrănite în această perioadă grea.”

“Cautați printre fotografiile voastre mai vechi și postați ceva care să vă aducă un pic de bucurie! Vă trimit multă iubire tuturor…”

Justin se jură că n-a fost nimic între el și Alisha Wainwright

La finalul anului trecut, Justin s-a scuzat pe social media după ce a fost surprins distrându-se noaptea târziu alături de partenera sa de film, Alisha Wainwright, în vârstă de 31 de ani.

Cei doi au fost văzuți în New Orleans, unde  filmau pelicula NFL “Palmer”.

După ce fotografiile au apărut în presă, Justin a admis că “a acționat greșit” și că “a băut foarte mult”, insistând că nu s-a întâmplat nimic între ei.

El a explicat: “Stau destul de mult departe de bârfe, dar pentru familia mea mă simt dator să explic recentele zvonuri care îi rănesc pe cei pe care îi iubesc. Acum câteva săptămâni, am afișat un comportament greșit, dar să fie clar, nimic nu s-a întâmplat între mine și Alisha Wainwright! Am băut prea mult în acea seara și regret nespus comportamentul meu. Trebuia să mă comport mai bine. Acesta nu este un exemplu pe care vreau să i-l dau fiului meu!”.

“Vreau să îmi cer scuze față de soția mea uimitoare și față de familie, pentru că i-am pus într-o asemenea situație rușinoasă și să îi asigur că sunt focusat să devin cel mai bun soț și tată”, a adăugat Justin.

Lasă un răspuns