Julia Roberts și-a luat vilă de 8,3 milioane dolari, veche de 100 de ani

Se fac investiții în imobiliare și pe timp de pandemie. Julia Roberts, câștigătoare a Premiului Oscar, a cumpărat o casă  victoriană veche de un secol amenajată în stilul Revival, amplasată în cartierul Presidio Heights din San Francisco, pentru suma de 8,3 milioane de dolari. Vila cu cinci dormitoare are un garaj pentru două mașini, o pivniță  pentru vin și grădină.

Casa cu cinci etaje, proiectată în 1907-1908 de Sylvain Schnaittacher (1874-1926), are aproximativ 6.245 de metri pătrați de spațiu de locuit, incluzând cinci dormitoare și patru băi și jumătate.

Dispune de un acoperiș parțial lucrat din ardezie, o grădină orientată spre nord, un garaj pentru două mașini și o cameră pentru vin cu o capacitate de aproximativ 1.000 de sticle, potrivit descrierii făcute de Sotheby’s International Realty.

În 1997 vila valora 1.88 milioane de dolari

Brokerul a listat proprietatea la 10,25 milioane dolari în mai 2019, iar ulterior a scăzut prețul la 9,65 milioane dolari, în septembrie.

Prețul final de vânzare a reprezentat o reducere de 19% din oferta inițială. Julia, în vârstă de 52 de ani, a încheiat afacerea prin intermediul unei firme cu care a mailucrat in trecut, pentru a efectua tranzacții imobiliare în toată țara, inclusiv pentru o casă situata pe malul mării în Hawaii, care s-a vândut în 2016 pentru suma de 16,2 milioane de dolari.

Vânzătorul noii proprietăți a actriței a fost Brodie Cobb, un ciclist recunoscut pentru participarea în multe competiții și fondator al unei firme de servicii financiare. Acesta a cumpărat inițial locuința pentru 1,88 milioane de dolari în 1997.

Dispune de cameră pentru băi cu nămol și baie specială pentru câini

Renovat de designerul de interior John Wheatman, nivelul principal al casei are un foaier de intrare mare, cu ferestre încadrate cu plumb, un living, o sală de mese formală și o cameră familială în care se regăsesc mai multe șeminee și care are tavanul casetat, o bucătărie gourmet cu o sală de mic dejun și un bar echipat corespunzător pentru servirea băuturilor.

La etajul al doilea, există patru dormitoare și două băi. Etajul al treilea este ocupat de apartamentul cu dormitorul principal, care are balcon și lumină naturală, cu vedere la Podul Golden Gate și la Golful San Francisco. Cele două niveluri inferioare includ o sală de ecranizare, o cameră pentru băi cu nămol, cu dulapuri din perete în perete, o spălătorie, un garaj pentru două autovehicule, camera pentru păstrat vin și o baie specială pentru câini. Există, de asemenea, o curte în spatele vilei și grădină.

Julia Roberts, al cărei prim blockbuster a fost „Pretty Woman” în 1990, a fost nominalizată la patru Premii Oscar și a câștigat Oscar-ul pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea din „Erin Brockovich” în anul 2000.

Lasă un răspuns