Italia anunță un nou bilanț dramatic, cu peste 360 de morți, Spania îi calcă pe urme cu aproape 300 de decese în ultimele 24 de ore

Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a ajuns duminică la 1.809, ceea ce presupune o creştere de 368 de decese în ultimele 24 de ore, potrivit ultimului bilanţ comunicat de şeful protecţiei civile, Angelo Borrelli, într-o conferinţă de presă, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Numărul persoanelor infectate în Italia, principalul focar al epidemiei în Europa, a ajuns la aproape 25.000, cu 3.509 mai multe decât sâmbătă.

Vaticanul anunță inimaginabilul, slujbe de Paști în Italia fără credincioși

Potrivit AFP, regiunea Lombardia (în nordul Italiei, cu capitala la Milano) este de departe cea mai afectată regiune a Italiei, cu 1.218 morţi şi 13.272 cazuri confirmate de contagiere cu coronavirus.

Citește și Situație disperată. Zeci de români, dați afară de angajatori, sunt blocați în nordul Italiei și așteaptă ajutor

Toate slujbele religioase oficiate de Papa Francisc de Paști, în aprilie, se vor ține în absența credincioșilor, ca urmare a pandemiei de coronavirus, a anunțat duminică Vaticanul, o decizie fără precedent în epoca modernă, notează Reuters. Slujbele, patru zile de evenimente majore de la Joia Mare până la Slujba Învierii din duminica Paștelui, atrag anual zeci de mii de oameni în Roma și la Vatican, în Piața Sfântul Petru.

Catastrofă în Spania, 2000 de cazuri noi și aproape 300 de decese

În Spania, numărul deceselor provocate de coronavirus s-a dublat într-o singură zi, Ministerul Sănătăţii anunţând duminică 288 de cazuri, după cele 136 anunţate sâmbătă, potrivit Mediafax.

Circa 2.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi 100 de decese provocate de Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Spania, cea mai afectată ţară din Europa după Italia.

Capitala Madrid e cea mai afectată, cu 213 decese, aproape triplu faţă de ultimul bilanţ şi cu o rată a mortalităţii de peste 6 la sută. „În realitate, rata de mortalitate a coronavirusului este mult mai mică. Aceste date arată că există multe alte cazuri care nu au fost detectate şi că transmiterea în interiorul comunităţii este larg răspândită”, spune Pere Godoy, preşedintele Societăţii Spaniole de Epidemiologie pentru cotidianul El Pais.

În Spania, până în prezent s-au înregistrat 7.753 de îmbolnăviri.

Soţia şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus, la scurt timp după ce acesta anunţase plasarea în izolare aproape totală a ţării pentru a pune capăt epidemiei.

Informaţia a devenit publică la câteva ore după ce Sanchez a aprobat impunerea stării de alarmă în întreaga ţară pentru următoarele 15 zile, magazinele neesenţiale, barurile, restaurantele, cinematografele, şcolile şi universităţile fiind închise. site news

Lasă un răspuns