IPS Pimen a fost pomenit la Ierusalim în ziua înmormântării sale

Arhiepiscopul Pimen a fost pomenit în ziua înmormântării sale și la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim în așezământul pe care vrednicul de pomenire l-a condus timp de aproape un an de zile.

”Părinții, obștea și ostenitorii așezămintelor românești din Țara Sfântă au îndreptat un gând de rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea sufletului adormitului Înaltpreasfințitului Părinte Pimen care a ostenit ca superior al așezămintelor românești din Țara Sfântă în anul 1978”, a declarat Arhim. Teofil Anastăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

”Am rugat pe Domnul ca să ierte sufletul său, să-l așeze în ceata drepților și în Ierusalimul cel de Sus să continue slujirea pe care a împlinit-o și aici pe pământ. Îl vom purta în pomelnicul ostenitorilor așezămintelor românești din Țara Sfântă ca Domnul să-i primească toată osteneala și să-l așeze cu drepții”, a transmis părintele arhimandrit.

Părintele Arhiepiscop Pimen a decedat miercuri, 20 mai, la Institutul „Matei Balș” din Capitală și a fost înmormântat vineri la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care și-l pregătise încă din timpul vieții. site news

Lasă un răspuns