Ipoteză incendiară! Ce făcea fostul ministru Daniel Chițoiu în momentul producerii accidentului mortal

Daniel Chițoiu vorbea la telefon în momentul producerii accidentului. Este principala ipoteză a oamenilor legii care anchetează modul în care s-a produs accidentul rutier, în care a fost implicat fostul ministru, în urmă căruia două persoane și-au pierdut viața.

Daniel Chiţoiu ar urma să dea declaraţii anchetatorilor, pentru ca aceştia să stabilească exact circumstanţele producerii accidentului în urma căruia două persoane au murit.

Ipoteza pe care merg anchetatorii este că Daniel Chiţoiu ar fi vorbit la telefon în timp ce era la volan şi, într-un moment de neatenţie, ar fi intrat pe contrasens, provocând accidentul mortal site news.

Lasă un răspuns