Îngrijitorii sociali români vor fi transportați cu trenul pentru a munci în Austria. Ce măsuri se iau în considerare

Karoline Edtstadler, ministrul Afacerilor Europene din Austria și ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, au discutat pe 27 aprilie despre situaţia îngrijitorilor sociali în contextul restricţiilor generate de pandemia Covid-19. Cei doi miniştri au agreat realizarea cât de curând posibil a cadrului procedural pentru transportul îngrijitorilor sociali pe un coridor feroviar România-Austria şi retur.

Consideraţii generale prezentate Austriei de către Bode

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor, ministrul Lucian Bode a prezentat părţii austriece câteva consideraţii generale cu privire la faptul că Guvernul României garantează libera circulaţie a cetăţenilor, că în ţara noastră s-a decretat, până în data de 15 mai 2020, stare de urgenţă, iar deplasarea cetăţenilor se efectuează cu anumite restricţii, atât în interiorul României, cât şi în exteriorul acesteia.

”Prioritatea zero a Guvernului român este asigurarea protecţiei cetăţenilor împotriva îmbolnăvirii cu noul coronavirus, dar, în acelaşi timp, consideră că economia trebuie să funcţioneze, iar cetăţenii ei pot să îşi aleagă locul unde vor să muncească. Ţinând cont de importanţa asigurării libertăţii de mişcare a cetăţenilor Uniunii Europene, dar şi a reglementărilor de siguranţă în contextul pandemiei CoVID-19, cei doi miniştrii au agreat realizarea, cât de curând posibil a cadrului procedural pentru transportul îngrijitorilor sociali pe un coridor feroviar România-Austria şi retur”, a transmis Ministerul Transporturilor.

Ministrul Bode a prezentat un set de măsuri

– crearea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, CFR Călători şi CFR Infrastructură, care va elabora o propunere de text ce va reglementa regimul de transport feroviar de călători, în contextul epidemiologic actual. Propunerea va fi transmisă spre aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă;

– elaborarea de către CFR Călători şi CFR Infrastructură a unei proceduri clare (similară celei privind zborurilor charter) în care toate autorităţile cu atribuţii în domeniu vor avea responsabilităţi bine definite.

Ce a declarat Karoline Edtstadler

După îndeplinirea acestor paşi se va stabili, de comun acord cu statele implicate, data la care se va realiza acest tip de transport feroviar.

Karoline Edtstadler, ministru pentru Europa al Austriei, a anunţat într-un comunicat de presă că un tren de noapte va duce, săptămânal, începând cu 2 mai, personal din România care să asigure servicii în Austria pentru persoanele care necesită îngrijire permanentă.

„Mă bucur că, în ciuda închiderii graniţelor, am putut dezvolta un coridor comun pentru lucrătorii din România”, a declarat Karoline Edtstadler. Ea a precizat că aproximativ 33.000 de oameni depind de îngrijire continuă în Austria.

Mersul trenurilor

Legătura cu Timişoara, scrie sursa citată, va începe cu un tren pe săptămână, dar s-ar putea ajunge la trei trenuri pe săptămână.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu există niciun document oficial din partea statului austriac care să solicite transportul muncitorilor cu trenul, pornind de la Timisoara.

Lucian Bode, a declarat duminică seara la Digi24, că solicitarea părţii austriece în legătură cu organizarea unui transport pe calea ferată cu muncitori români a sosit vineri, 24 aprilie, şi a fost transmisă de Ambasada Austriei către Ministerul român de Interne. site news

Lasă un răspuns