Hotelurile și pensiunile se” luptă” pe 800 de milioane de lei

Hotelurile și pensiunile se” luptă” pe 800 de milioane de lei. Este vorba de bani publici, puși la dispoziție de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), care a scos la licitație un contract în valoare estimată de maximum 822 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de tratament balnear, cazare şi masă acordate beneficiarilor biletelor eliberate de instituție în perioada anilor 2020 – 2022.

Citește și: Vacantele in Romania se scumpesc, cele in Bulgaria devin mai ieftine

Acest lucru este prevăzut într-un anunț de participare publicat în SICAP. Biletele de tratament vor fi disponibile în 38 destatiuni din țară, potrivit anunțului publicat în SICAP.

60.000 de bilete, puse la bătaie

Aproape 60.000 de bilete de tratament balnear se vor afla în acest an la dispoziția pensionarilor, prin intermediul sistemului organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice. Ele sunt destinate unităților de tratament balnear aflate în proprietatea CNPP. Acestora li se adaugă un număr suplimentar de locuri care sunt contractate, prin licitație, cu operatori economici de profil, până la nivelul de 370 de milioane de lei, suma prevăzută cu această destinație în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Bilete de tratament în 38 de stațiuni

Contractul scos la licitație de CNPP este împărțit în 38 de loturi care corespund unui număr de 38 de stațiuni de tratament din țară. Printre ele se află Amara, Bușteni, Buziaș, Eforie Sud, Călimănești Căciulata, Herculane, Felix, Pucioasa și Slănic Prahova. CNPP va atribui acorduri cadru pentru fiecare lot în parte unuia sau mai multor operatori economici, iar ulterior contracte subsecvente numai cu respectarea condițiilor cantitative, tehnice și financiare, stabilite în acordul cadru respectiv, pentru fiecare agent economic în parte.

Cum vor fi atribuite contractele

Fiecare contract va fi atribuit în baza criteriului „cel mai bun raport calitate – preț”.

Prețul ofertei are o pondere de 55% în decizia de atribuire a contractului, iar condițiile, calitatea serviciilor oferite de hotel sau pensiune, un procent de 45% în decizia de atribuire. Contractele se derulează pe o perioadă de 32 de luni (doi ani și jumătate), scrie economica.net.

Asigurarea serviciilor de tratament balnear, cazare şi masă în regim de pensiune pentru beneficiarii biletelor de tratament balnear eliberate de Casa Naţională de Pensii Publice se realizează în structuri de cazare şi alimentaţie publică clasificate de instituţia publică centrală de resort şi în baze de tratament autorizate din punct de vedere medico-balnear pentru valorificarea factorilor sanogeni de cură de către Ministerul Sănătăţii.

Ele sunt obligatoriu amplasate în staţiuni turistice, balneare, climatice sau balneoclimaterice de interes naţional sau interes local recunoscute legal. Principalele afecţiuni pentru care se efectuează tratament sunt: reumatismale, cardiovasculare, digestive, afecţiuni ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, afecţiuni ginecologice. site news

Lasă un răspuns