-Horoscop SiteNews România-

Duminică 22 decembrie 2019

Evenimentul celest principal al zilei oferit de trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Capricornului. Astfel, acest moment astral marchează, din punct de vedere astronomic, debutul iernii ori solstiţiul de iarnă, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul filosofic şi aventuros al Săgetătorului, pe care l-am resimţit până de curând, la cel sobru şi realist al Capricornului. Această poziţionare astrologică, dat fiind faptul că semnul Capricornului este guvernat de către Planeta Senectuţii, ne va amplifica toate trăsăturile ce ţin de: ambiţie, hotărâre, concentrare, perseverenţă, prudenţă, stăruinţă şi seriozitate. Aşadar, urmează o perioadă a introspecţiei, precum şi a realizărilor sociale lăudabile.

Conform zodiacului thebaic, un sublim sistem astrologic din antichitatea timpurie, aniversații acestei zile, fiind sub tripla guvernare a planetelor Saturn (zodie), Jupiter (decan zodiacal) și a Venus (grad zodiacal), vor fi puternici și ambițioși, precum și cu o căsătorie importantă, dar și cu un caracter mai dual, fiind predestinați unei vieți cu realizări impresionante sub raport pragmatic.

Acum să descifrăm ce rezervă astrele pentru fiecare zodie, în parte:

BERBEC: Stelele vă arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor ce conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi respectul celor din jur.

TAUR: Acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe aceia ce vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau din plăcere.

GEMENI: Astrele indică o întărire şi o direcţionare mai clară a energiilor personale în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

RAC: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor oferi un sentiment profund şi înălţător. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri şi alte înţelegeri serioase.

LEU: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca şi rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

FECIOARA: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, distractive. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

BALANŢA: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în activităţile casnice.

SCORPION: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinare, dar şi pentru călătorii.

SĂGETĂTOR: Puteţi avea parte de un noroc, de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs, ori un obiect special, dorit de mai multă vreme.

CAPRICORN: Veţi fi mai energici, încrezători şi plini de energie. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de competiţie.

VĂRSĂTOR: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Cel mai indicat ar fi să încercaţi să vă odihniţi ceva mai mult ,,spre a vă reîncărca bateriile pentru zilele următoare”. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

PEŞTI: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

Să nu uitați că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

Lasă un răspuns