-Horoscop SiteNews România-

Joi 6 august 2020

Aspectul celest reprezentativ al zilei este redat de sextilul Lunii din Peşti cu planeta Uranus din Taur. Această conjunctură astrologică este una foarte fericită, vorbindu-ne de: popularitate, originalitate, inventivitate, nonconformism, extravaganţă şi simţ artistic. Este o zi grozavă pentru toate chestiunile ce implică îndrăzneală, talent creator şi acţionare independentă! Aspectul mai poate favoriza dragostea la prima vedere, flirtul ori aventurile sentimentale. Aşadar, păzea! Dragostea-i la orizont!

Conform zodiacului thebaic, un enigmatic sistem astrologic din vremuri imemoriale, aniversații acestei zile, fiind sub tripla guvernare a Soarelui (zodie), a lui Jupiter (decan) și a Selenei (grad zodiacal), vor fi demonstrativi și afectuoși, fiind cumva predestinați unei existențe marcate de sensibilitate și omenie.

Acum să descifrăm ce rezervă astrele pentru fiecare zodie, în parte:

BERBEC: Ar fi de bun augur să vă dedicaţi unor proiecte de caritate, ajutând persoane vulnerabile aflate într-o postură dificilă. Se pot ivi şi unele atracţii afective discrete, speciale. Este o zi fastă şi pentru bani.

TAUR: În această zi puteţi avea parte de o relaţionare mai romantică cu o persoană de care vă leagă o amiciţie. Vă veţi arăta mai perspicace, inovativi, originali, independenţi şi uneori chiar geniali.

GEMENI: Astrele relevă că veţi beneficia de o înlesnire a succesului profesional, datorat unor personaje cu putere care vă apreciază. Anumite întâmplări mai neobişnuite ale zilei vă vor reliefa o direcţie cu noroc.

RAC: Sunt semne bune pentru studiu, examinări şi călătorii pe distanţe mai mari. Veţi fi şi mai toleranţi cu ideile celor din jur. Mai puteţi obţine şi prietenia unor persoane mai excentrice, dar interesante.

LEU: Această zi vă va îmbuna starea de spirit. Totodată, se mai relevă şi un frumuşel câştig pasiv. În privinţa carierei, se prezintă o inedită oportunitate profesională ce ar trebui abordată.

FECIOARA: Veţi avea parte de iubire, tandreţe şi apreciere din partea persoanei iubite. Este un moment oarecum bunicel şi pentru afaceri. Vă mai pot sosi şi unele veşti neaşteptate de la mari depărtări.

BALANŢA: La job veţi avea parte de sarcini mai lejere şi satisfăcatoare. Puteţi trăi şi o apropiere afectivă faţă de o colegă mai tânără. Aveţi mai multă grijă în legătură cu un risc minor de incidente.

SCORPION: În dragoste puteţi face o mare cucerire, fiind o zi a împlinirii sentimentale. Este un moment favorabil şi pentru acele doamne ce îşi doresc un copil. Vi se pot reda şi unele şanse interesante în afaceri.

SĂGETĂTOR: Aveţi parte de o frumoasă susţinere celestă pentru întreprinderi de ordin casnic, domestic. Veți resimţi intens căldura şi aprecierea familiei. În cele ce ţin de sănătate se observă o ameliorare spontană.

CAPRICORN: Sensibilitatea, armonia şi rafinamentul vă vor marca judecata. Veţi comunica într-un mod cald şi ocazional poetic. În plan amoros, astrele indică o implicare într-o relaţie mai curioasă, inedită.

VĂRSĂTOR: Este un moment prielnic pentru a vă cultiva şi îngriji unele talente de ordin artistic, creativ. Puteţi beneficia şi de o reuşită în plan financiar. Puteţi decide şi unele înnoiri legate de casă.

PEŞTI: Vi se arată o zi încântătoare! Veţi fi mai sociabili, populari, amuzanţi şi plăcuţi de mai toată lumea, radiind fericire şi optimism. În discurs veţi afişa o natură mai originală şi jucăuşă.

Să nu uitați că astrele predispun, dar omul mereu dispune!

Lasă un răspuns