-Horoscop SiteNews România-

Duminică 19 aprilie 2020

Evenimentul astral dominant al zilei este oferit de trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Taurului. Acest moment astral marchează, din punct de vedere astronomic, etapa de debut a perioadei medii a primăverii, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul individualist şi asertiv al Berbecului, pe care l-am resimţit până de curând, la cel materialist şi senzual al Taurului. Această poziţionare astrologică, dat fiind faptul că semnul Taurului este guvernat de către astrul dragostei, ne va amplifica, pentru perioada imediat următoare, toate trăsăturile ce ţin de: afectivitate, sensibilitate, gentileţe, stil, spirit artistic şi hedonism.

Conform zodiacului thebaic, un minunat sistem astrologic din vremuri străvechi, aniversații acestei zile, fiind sub dubla guvernare a planetelor Venus (zodie și grad zodiacal) și Mercur (decan zodiacal), vor fi victorioși, dominanți, instabili și autorevoltați, fiind predestinați unei vieți de succes, însă și foarte turbulente.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

BERBEC: Puteţi avea parte de un spor de zile mari în cele ce țin de bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs ori un obiect special dorit de mai multă vreme.

TAUR: Veţi fi mai solari, încrezători şi plini de energie. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de popularitate.

GEMENI: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Ar fi chiar indicat să vă odihniţi ceva mai mult ,,spre a vă reîncărca bateriile pentru zilele următoare”. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

RAC: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru unele întâlniri şi ieşiri. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

LEU: Stelele vă arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor ce conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi respectul celor din jur.

FECIOARA: Acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe cei ce vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau din plăcere.

BALANŢA: Astrele indică o întărire şi o direcţionare mai clară a energiilor personale, în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes în toate cele ce țin de bani şi de beneficii materiale.

SCORPION: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor conferi un sentiment profund. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri sau alte înţelegeri cu tentă oficială.

SĂGETĂTOR: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca şi rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

CAPRICORN: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, recreative. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

VĂRSĂTOR: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în activităţile casnice.

PEŞTI: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinări, dar şi pentru potențiale călătorii.

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

Lasă un răspuns