Guvernul rechiziţionează fabrica Hexi Pharma ca să producă biocide: firme locale private îşi schimbă obiectul de activitate şi încep să producă măşti, costume de protecţie şi dezinfectanţi

Guvernul va rechiziționa fabrica de biocide Hexi Pharma, închisă în urma tragediei de la Colectiv, când s-a descoperit că această firmă livrase spitalelor din România dezinfectanți neconformi.

Surse guvernamentale au declarat pentru Europa FM că toate utilajele fostei fabrici încă există, iar cu ajutorul specialiștilor Ministerului Apărării vor fi repuse în funcțiune.

Ministerul Economiei este cel care a prevăzut în decretul instituirii stării de urgență posibilitatea rechiziționării unor mărfuri sau utilaje private.

Cum după închiderea societății Hexi Pharma de către Justiție nu mai există alt producător de biocide pe piață, aceasta ar putea fi reînviată, dar de stat de această dată. Statul va rechiziționa liniile de producție și posibil anumite cantități de clor. Informația a fost confirmată pentru Europa FM de ministrul de Finanțe.

Vezi şi ce avertisment sumbru transmite Traian Băsescu despre numărul real al infectărilor cu coronavirus în România.

România începe să producă măști medicinale, combinezoane și biocide pentru a nu mai depinde doar de importDupă ce România și întreaga Europă se confruntă cu o criză majoră de măști sanitare, combinezoane pentru medici și biocide, în contextul epidemiei de COVID-19 (coronavirus), Ministrul Economiei, a anunțat că a discutat deja cu reprezentanții din industria de confecții, iar aceștia sunt maimult decât dispuși să schimbe linia de producție și să înceapă să scoată pe piață măști medicinale și combinezoane.

Vom produce măşti şi costume în ţară fiindcă avem experienţă în confecţii

De asemenea, Popescu spune că observat cât de rău s-a făcut în România pentru că nu mai producem mare lucru de 10-15 ani. „Producem confecții, am vorbit cu patronajul din zona confecțiilor și acum vom începe să producem măști și echipamente de protecție pentru medici. Acum ne chinuim să găsim materiale și vom începe să producem.

Citeşte cum confirmă ministrul finanţelor rechiziţionarea fabricii Hexi Pharma.

Nu este foarte greu să faci o astfel de schimbare. Gândiți-vă că un combinezon pentru medici este asemănător cu o salopetă. Avem linii de producție, am foarte multe solicitări la Minister pentru aceste schimbări. Problema noastră este să găsim materialele. Pentru măștile de protecție este ceva mai ușor, dar tot problema materialului rămâne.

Am convingerea că în această săptămână vom găsi materialele și imediat ne vom apuca de lucru. În câteva zile vom produce măști de protecție în România.”

Farmec Cluj a depus o cerere pentru a putea produce biocide

Acesta a adaugat ca, in paralel, se acorda atentie si productiei de biocide in Romania, pentru ca, dupa inchiderea Hexi Pharma, acestea se importa.

„Cel mai mare producător de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii aprobare şi o va obţine azi sau mâine pentru deschiderea unei linii de producţie de biocide la Cluj. Este vorba de producătorul de la Cluj (Farmec Cluj – n. r.) şi cred că împreună cu aceştia vom rezolva şi problema biocidelor în România”, a subliniat ministrul.

Virgil Popescu şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare să înceapă producţia de măşti sanitare la cel puţin un producător, precum şi cea de biocide. El a subliniat că, de asemenea, se acordă atenţie şi producşiei de combinezoane pentru medici şi personalul sanitar.

Totodată, în paralel, Unifarm va merge în continuare pe importul de măşti şi combinezoane, pentru a nu avea goluri în aprovizionare. site news

Lasă un răspuns