Guvernul dă liber la pescuit în ciuda perioadei de prohibiție, prin Ordonanța Militară 8

Guvernul a dat liber la pescuit, prin intermediul prin Ordonanței Militare 8. Dar această prevedere încalcă perioada de prohibiție la pescuit stabilită de către Ministerul Agriculturii în perioada 4 aprilie- 2 iunie, potrivit stiripesurse.ro.

Ce stabilește Ordonanța Militară:

”Art.1 – (1) Este permisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei a titularilor autorizaţiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfăşurării activităţilor de pescuit comercial şi acvacultură. Precum şi pentru valorificarea sau comercializarea produselor rezultate în urma acestor activităţi.”, spune Guvernul.

Prohibiție la pescuit până pe data de 2 iunie

Conform ordinului Ministerului Agriculturii este prohibiție la pescuit în până pe data de 2 iunie.

”Este interzis pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile. Respectiv în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

De asemenea, se interzice pescuitul în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile. Acest lucru în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv.

Totodată, este interzis pescuitul în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.”, arată ordinul Ministerului Agriculturii. site news

Lasă un răspuns