Germania își deschide granițele începând cu 15 iunie

Germania face pași mici spre normalitate. La 4 mai se deschid școlile. Ce a mai declarat Angela Merkel în ultima conferință de presă

În conferința de presă susținută miercuri, 15 aprilie, Angela Merkel a anunțat că distanțarea socială în Germania se va prelungi până la 3 mai, cu posibilitatea de extindere. În prezent, numărul de infecții noi din fiecare zi este pe trend descendent, însă „este un lanț fragil, care se poate rupe în orice moment”.

Angela Merkel a ținut să precizeze că înțelege cât de greu le este părinților, în situația închiderii grădinițelor, dar momentan situația trebuie acceptată așa cum este și nu se poate spune nimic concret cu privire la deschiderea acestora.

Este puternic recomandată în continuare distanțare socială, se poate circula doar alături de membri ai familiei, sau alături de maxim încă o persoană și, de asemenea, se recomandă purtarea măștilor, în mod special în magazine și în mijloacele publice de transport.

Magazinele cu o suprafață mai mică de 800 de metri pătrați iși vor putea relua activitatea începând de luni, 20 aprilie.

Clasele terminale vor începe școala și ele tot la 4 mai. „Va fi un proces dificil, deoarece va trebui gasită o soluție pentru pauze, orele de curs și transport. Este necesară o atentă pregătire”, a declarat Merkel.

Se vor face pași mici spre normalitate, iar decizii ulterioare se vor lua în funcție de cursul pe care îl vor lua lucrurile

De asemenea, cancelarul german a ținut să mulțumească bisericilor și cetățenilor, pentru ca au înteles situația și au sărbătorit Paștele online.

Pandemia de coronavirus e o situație cu care germanii trebuie să se obișnuiască, pentru că va mai dura destul de mult până la punerea pe piață a unui vaccin. Se vor face pași mici spre normalitate iar decizii ulterioare se vor lua în funcție de cursul pe care îl vor lua lucrurile.

Pentru moment, atât restaurantele, cât și mallurile vor rămâne închise.

De asemenea, controalele la frontierele cu Franța, Austria, Elvetia, Luxembrug și Danemarca vor rămâne în vigoare cel puțin până la data de 3 mai.

Academia Naţională de Ştiinţe Leopoldina a cerut luni o revenire „în etape” la normal dacă cifrele privind noile contaminări „se stabilizează la un nivel scăzut” şi dacă „măsurile de igienă sunt menţinute”.

Sălile de concerte şi stadioanele ar trebui să rămână închise pentru încă 18 luni, a sfătuit marţi preşedintele Academiei, Gerald Haug.

Germania înregistra oficial , miercuri 15 aprilie, 127.584 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (plus 2.486 în 24 de ore) şi 3.254 de decese (plus 285), potrivit Institutului Robert Koch, responsabil cu monitorizarea epidemiologică. site news

Lasă un răspuns