Game. Set. Match.

De câte ori nu am auzit aceste cuvinte rostite la un meci de tenis de către arbitrul de scaun? Desigur, cu bucurie sau nu în, funcție de jucătorul sau jucătoarea cu care „țineam”.

Aici, nu mă pot abține să nu fac o remarcă tristă despre incultura crasă a unor comentatori sportivi care, la orice turneu feminim se referă la jucătoare cu apelatiul „tenismene”, ceea ce este din start un viciu de limbaj.

Este ca expresia clasică din Caragiale din faimoasa „Scrisoare pierdută” în care Zoe este îndemnată să fie „bărbată”! Așa că fetelor, fiți „bărbate”! Gata cu ironia. Să revenim la subiectul acestor scurte note.

Desigur că imi place tenisul. Urmăresc cu emoție marile turnee, pe marii campioni, barbați sau femei, îmi place pocnetul mingii care se aude în liniștea tribunelor, îmi place mișcarea sincron a capetelor telespectatorilor care urmăresc mingea, îmi place voința și determinarea de a învinge și de a lupta cu fair play până la ultima minge de game.

Aceste zile de sâmbătă 8 august și duminică 9 august, așa ca un „făcut” cum se spune, sunt legate de tenis și de anumite aniversări ale unor evenimente și ale unor foarte mari campioni.

120 de ani de la prima Cupă Davis

Într-o zi de 8 august, exact în anul 1900, a avut loc prima ediție a Cupei Davis, al cărei trofeu, căruia i se spune cu tandrețe „Salatiera de Argint”, este unul extrem de râvnit de orice țară care vrea și poate să fie în elita mondială a tenisului.

Această competiție de echipă – cu un căpitan nejucător – și trofeul ei au fost înființate de către jucătorul de tenis Dwight Filley Davis și este cumva „perla coroanei” pentru tradiția acestui minunat sport într-o țară.

Cândva, demult, Salatiera a fost la București, cu prilejul finalei Cupei Davis din acel an în care echipa României (cu Ilie Năstase și Ion Țiriac în componență), s-a confruntat cu ehipa Statelor Unite, cu un Stan Smith în formă maximă.

Salatiera a plecat de la București (România a pierdut dramatic finala, ultimul meci dintre Ion Țiriac și Stan Smith fiind unul de criză cardiacă), dar noi am rămas cu amintirea că a fost odată chiar ca niciodată când…

Arc peste timp: de la Laver la Federer

Data de 8 august marchează o dublă aniversare tot din galeria de aur a tenisului. În anul 1938 s-a născut unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile, australianul Rod (Rodney) Laver, genialul stângaci, sportiv eminent, mare campion și un desăvârșit gentlemen.

Anul trecut, la finalele de la Wimbledon, câstigate de Simona Halep și, respectiv, Novak Djokovic, era în tribune, urmărind atent și încurajând jucătorii.

Desigur că este mai dificil să ne referim la tenisul jucat de Rod Laver. De la el încoace, tenisul s-a schimbat mult din toate punctele de vedere, dar rămâne, dincolo de viteză, rachete rapide, tehnici de joc, un joc al eleganței, voinței și dăruirii.

Și cine poate întruchipa mai bine aceste calități decât cel de al doilea aniversat celebru al zilei de 8 august, decât Roger Federer, marele campion elvețian care iată a împlinit 39 de ani!

A doborât multe recorduri în tenis, este singurul jucător din liga mare care a deținut primul loc în clasamentul  ATF timp de 302 săptămâni, un record absolut și nedepășit până în prezent de nici un alt jucător.

Voință, fair play, performanță

De altfel tripleta care domină tenisul mondial în acest moment, Federer, Djokovic și Nadal, este una de excepție și sper din tot sufletul că, într-o formă sau alta, marile turnee de tenis se vor relua la un moment dat pentru a ne oferi, dincolo de spectacolul sportiv de mare clasă, exemplul unor oameni și sportivi într-o lume care are mare nevoie de ancore și de repere.

Roger Federer, fiul unui bancher, provenit deci dintr-o familie bogată, a ales o cale aspră și grea a afirmării, chiar dacă la începuturile sale, a avut anumite regrese.

La 39 de ani, Federer ne vorbește prin felul său de a fi despre voință, performanță, fair play, cu eleganță, fără emfază sau bravade. Mă întreb sincer cum va arăta lumea tenisului atunci când elegantul elvețian se va retrage?! Desigur că vin din urmă și alți jucători tineri care au început să aibă performanțe chiar și în turneele de grand șlem.

Și tot ce pot să sper este ca Roger Federer să rămână cât mai mult în topul marilor turnee de tenis pentru a inocula cât mai adânc ceva din atitudinea sa, din comportamentul său și din respectul pentru muncă dincolo de talent și har. Așa arată și se comportă un mare campion. site news

Lasă un răspuns