Gabriela Szabo are afaceri personale cu Business Travel Turism, dar și în numele CSM București – o legătură incompatibilă, poate chiar de competența DNA!

Printre atâtea încălcări de legi și regulamente, în activitatea directoarei CSM București a mai apărut o incompatibilitate de proporții, care trebuie sancționată de organele în drept. Până să vă spun despre ce este vorba, dați-mi voie să cred că sfătuitorii din stanga și dreapta directoarei sunt oameni tare nepricepuți, care doar îi ridică osanale toată ziua, dar nu o atenționează la greșelile pe care le face – poate nici nu vor să-i atragă atenția, în ideea s-o bage la apă definitiv, pe ocrotitoarea lor…

Iată și evenimentuele: în Declarația de avere a Gabrielei Szabo, postată pe site-ul CSM București, în data de 21.05.2018, stă scris negru pe alb că, printre veniturile ei de zeci și zeci de mii de lei, se află și un contract de cesiune, pe drepturi de autor, cu Business Travel Turism, în valoare de 3000 de euro (nu știu dacă pe lună sau pe an, nu acest amănunt contează). Și acum vine și surpriza – cu doar câteva zile în urmă, mai precis pe 10.05.2018, clubul bucureștean a cumparat 36 de bilete de avion pentru adulți, dus-întors, pe ruta București – Budapesta. Delegația era a handbalistelor senioare, 24 la număr, cu staff 28, calificate în Final Four-ul Ligii Campionilor. Restul de 8 persoane, invitați speciali, că doar bucureștenii plateau din buzunarul lor!

Prin urmare, am înțeles că Szabo era imaginea Agenției de Turism Business Travel Turism, pentru care primea niște bani – agenției îi convenea, pentru că Szabo le întorcea banii înzecit, cumpărând bilete de avion. Și mă gândesc că toate deplasările externe se făceau prin această firmă, ba poate că și cele interne, cine știe, prin minte poate să-mi treacă orice, atât timp cât la club nu este transparență. Gabi Szabo a căzut iarăși în abatere, această incompatibilitate este și ilegală, și imorală!

P.S. Îi spun doamnei Szabo, că presa nu are nimic personal cu ea, dar nici nu poate rămâne impasibilă la gafele din managementul ei, în calitate de directoare a Clubului Sportiv Municipal București!

Lasă un răspuns