Poliția de Frontieră Română

Frontiera în stare de alertă. Peste 29.000 de persoane au trecut granița în 24 de ore

Începând din data de 15 mai, s-a instituit măsura izolării la domiciliu pentru toate persoanele care sosesc în România, indiferent din ce ţară.

În ultimele 24 de ore, 29.400 de persoane au trecut prin punctele de frontieră.

Persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor izolare la domiciliu sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia pot opta pentru carantină instituţionalizată în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţi.  

„În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 29.400 persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 20.000 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 16.000 persoane cu 10.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 13.400 persoane cu 9.100 mijloace de transport”, informează Poliţia de Frontieră.

 În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 40 de fapte ilegale (4 infracţiuni şi 36 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 9.200 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 24.200 de lei, anunţă Poliţia de Frontieră Română. site news

Lasă un răspuns