Franţa prelungeşte starea de urgenţă până pe 24 iulie: E prematur să renunţăm pe 23 mai!

Guvernul francez a decis sâmbătă, 2 mai, prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgenţă sanitară în vigoare pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran.

Încă două luni de stare de urgență

Introdusă 24 martie, starea de urgenţă sanitară este prelungită deoarece ridicarea sa la 23 mai „ar fi prematură”, „riscurile de revenire a epidemiei” fiind „dovedite în cazul întreruperii bruşte a măsurile în vigoare”, se arată în proiectul de lege examinat, sâmbătă, în consiliul de miniştri şi care ar urma să fie înaintat începând de luni parlamentului.

Textul precizează în special condiţiile de carantină pentru persoanele care vin în Franţa şi care sunt infectate cu virusul.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, introducerea unui „sistem de informare” privind persoanele bolnave şi anturajul lor pentru o perioadă maximă de un an.

Reguli stricte până la data de 24 iulie

Propunerea urmăreşte „consolidarea cadrului juridic” şi „extinderea sa” pentru „a integra provocările relaxării măsurilor de izolare”, care ar urma să fie aplicată de la 11 mai, a spus Olivier Véran la finalul consiliului de miniştri.

„Va trebui să trăim pentru un timp cu virusul”, a subliniat el.

„Miza următoarelor luni va fi să învăţăm să trăim cu virusul„, deci e necesară starea de urgență, a declarat şi ministrul de Interne, Christophe Castaner.

Numărul de persoane care au murit în urma infecţiilor cu coronavirus în Franţa a crescut, sâmbătă, 2 mai, cu 166 până la 24.760, în timp ce numărul persoanelor internate în spitale şi în unităţile de terapie intensivă continuă să scadă, a declarat ministrul francez al Sănătăţii, potrivit Reuters.

Cifra înregistrată sâmbătă este semnificativ mai mică decât cele 218 decese înregistrate vineri.

Numărul persoanelor spitalizate cu COVID-19 a scăzut vineri la 25.827 de la 25.887, iar numărul persoanelor internate la terapie intensivă a scăzut la 3.827 de la 3.878. Ambele numere sunt în tendinţă descendentă de mai bine de două săptămâni.

Lasă un răspuns