(FOTO) Un cuplu s-a logodit sub o cometă rară, care este vizibilă o dată la 7000 de ani

John Nicotera, 33 de ani, și Erica Pendrak, 26 de ani, s-au cunoscut pe Instagram și trăiesc împreună de un an și jumătate. Încă de la Crăciunul anului trecut, bărbatul își propusese să o ceară pe Erica, însă carantina a fost un bun test pentru relația lor.

Însă stelele s-au aliniat la momentul perfect. Cu rara cometă Neowise care zbura în emisfera nordică în perioada 15-23 iulie, John și Erica s-au îndreptat spre Old Forge, New York, pentru a urmări evenimentul ceresc. Acolo, a lansat întrebarea.

După ce a auzit despre planurile lui John, fotograful său, Tim Leach, s-a oferit să vină să le facă fotografii sub cometă. În timp ce urmăreau cerul, „îmi amintesc doar de fericirea prin care treceam”, a spus John. „Toți nervii au dispărut în acel moment. Mi-am zis că sunt îndrăgostit foarte tare de această fată. O voi face”.

După cererea în căsătorie, Erica a izbucnit în lacrimi.

„Sunt foarte fericită că Tim a putut fi acolo și a surprins acel moment pentru noi. El a imotalizat cel mai mare moment al vieții mele de până acum. Nu este doar o amintire”, a declarat Erica.

Citește și S-a plimbat GOL pe stradă, purtând doar o mască. Imaginea face înconjurul lumii

John a postat imaginile uluitoare pe Twitter, unde au ajuns rapid virale. Însuși astronautul Garrett Reisman – un favorit al lui John – a distribuit fotografiile, scriind: „Foarte bine. Felicitări!”, potrivit Unilad.

Cuplul speră să se căsătorească în vara lui 2021. site news

Lasă un răspuns