(FOTO) Incredibil! Primarul care încalcă toate prevederile Ordonanței Militare pentru a-și face campanie electorală

Primarul din orașul Jibou, județul Sălaj, a ”uitat” prevederile Ordonanței Militare, în tentativa de a împărți pachete cu alimente, evident cu ”iz electoral”.

O poză publicată de USR Sălaj, pe pagina oficială a făcut mare vâlvă în rândul internauților. Alături de poză, cei de la USR Sălaj au postat și un mesaj.

Prevederile Ordonanței militare, încălcate de față cu forțele de ordine

”Orașul Jibou poate deveni un focar de Covid la fel ca Suceava. Pachetele de ajutor pentru locuitorii de pe strada Cărămidari puteau fi distribuite și altfel, mai organizat și respectând măsurile de protecție legale. Dar ca de obicei, pentru unii legea nu e obligatorie de respectat. Să curgă pomenile – că vin alegerile… Instituția Prefectului – e totul ok?”, este mesajul celor de la USR Jibou.

Primarul din Jibou a recționat la scurt timp explicând că unii nu au ce face în această perioadă și au început atacurile. Mai mult, nici edilul nu îmbrățișează acea situație creată sub ochii forțelor de ordine.

”Am văzut și eu acea postare. Sigur în aceste momente, unii nu au ce să facă și au început să atace. Nici eu nu îmbrățișez situația creată acolo chiar sub ochii forțelor de ordine. Noi nu am împărțit doar acolo pachete, ci la peste 300 de oameni nevoiași și pensionari care în aceste zile au nevoie de ajutor”, ne-a declarat Dan Ghiurco, primarul orașului Jibou.

Câți români au coronavirus

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 102 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate. site news

Lasă un răspuns