Focar de Covid la DSP Prahova. 7 din cei 31 de angajați au fost depistați pozitiv

Un focar de Covid a fost înregistrat la DSP Prahova, unde 7 dintre cei 31 de angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Prefectura Prahova.

Conform raportării DSP, primul caz a fost la o asistentă detașată de la ASSC Ploiești, a transmis Prefectura, citată de Mediafax.

După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecția spațiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacți și au fost testați 14 dintre ei.

„Dintre aceștia, șase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detașat de la ASSC Ploiești și care avea activitate la call-center, iar celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP și aveau activități de instruire și supraveghere în departamentul amintit”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Au fost identificați și izolați contacții acestora și s-a făcut dezinfecția întregului spațiu al DSP.

Citește și Tătaru are vești bune: Epidemia de COVID-19 dă semne de „stabilizare” în România

Activitatea de la call-center-ul DSP Prahova este în acest moment redusă, dar urmează să fie reorganizată, a mai transmis Prefectura Prahova.

Un alt focar de COVID-19 a fost identificat de epidemiologii din județul Prahova, la Băicoi, 22 din cei 52 de beneficiari ai centrului medico-social destinat îngrijirii persoanelor adulte din localitate fiind testați pozitiv. De asemenea, un alt focar este activ la Centrul rezidențial pentru vârstnici din Breaza, unde sunt aproape 60 de cazuri pozitive. site news

Lasă un răspuns