Firea scoate „armata medicală” pe străzi. 12 mașini ecologice, cu medici, pentru testarea anti COVID-19

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță o operațiune de testare în masă pentru locuitorii din București. Vor fi folosite testele pe care Primăria Capitalei le-a procurat în ultima perioadă și aparatele pentru procesarea acestora care ar avea o capacitate suficientă pentru a putea da rezultate rapide.

Firea scoate „armata medicală” pe străzi

Gabriela Firea a precizat că primii vizați de testarea pentru coronavirus sunt bucureștenii cu vârste de peste 65 de ani și cei cu boli cronice.

„Scurt istoric, dar necesar. Zilele acestea am discutat cu domnul profesor Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, și l-am întrebat ce am mai putea să facem, având în vedere că Bucureștiul e cea mai mare aglomerare urbană și aici e un pericol foarte mare de răspândire rapidă a coronavirusului.

După aceste zile de analiză, chiar aseară (n.r. – marți) am intrat în dialog din nou cu domnul Streinu Cercel, care a și pregătit o strategie pe care să o aplicăm în câteva zile la nivelul municipiului București.

Am pus primele baze ale acestei operațiuni de sănătate publică, și anume Primăria Capitalei, prin Compania Managementul Traficului, a dus, astăzi (n.r. – miercuri), la Matei Balș, 12 mașini ecologice. Va fi prima flotă pusă în mișcare, astfel încât medicii să meargă la bucureșteni pentru a realiza aceste teste de coronavirus de tip nou”, a spus Firea la Antena 3.

12 mașini ecologice, cu medici, pentru testarea anti COVID-19

Cele 12 mașini, în care se va afla și câte un medic epidemiolog, se vor deplasa la locuințele celor vizați.

„Dorim să ni se transmită într-un timp foarte scurt care sunt persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu adresa acestora, exact unde locuiesc aceste persoane. Cele 12 mașini, care vor avea și un medic epidemiolog, vor merge, în primul rând, la persoanele de peste 65 de ani și la persoanele cu afecțiuni cronice.

Sunt peste 483.000 de persoane peste 65 de ani în București. Tocmai de aceea, Primăria Capitalei achiziționează teste și kit-uri. Sunt convinsă că vom avea și susținerea DSP”, a mai spus edilul. site news

Lasă un răspuns