Finul lui Dragnea, traseist politic pur sânge. Senatorul Emanoil Savin a revenit în PSD

Finul lui Liviu Dragnea, senatorul Emanoil Savin, a anunțat că revine în PSD. Senatorul a fost în ultimele patru luni membru în două partide, și anume la PNL şi Pro România.

Ce anunț a făcut finul lui Dragnea

Senatorul Emanoil Savin a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că trece la grupul parlamentar al PSD. Fostul primar al oraşului Buşteni a atins culmea traseismului politic.

Citește și: PSD vrea sa reinvie Super -Jandarmeria lui Dragnea, negata vehement de Tudose si acceptata de Dancila

„Începând de astăzi fac parte din grupul PSD”, a anunțat Emanoil Savin.

Anunțul acestuia a stârnit hohotele de râs ale colegilor din Senat, care s-au obişnuit cu deciziile lui privind schimbarea partidului.

Cine este senatorul Emanoil Savin

Emanoil Savin a părăsit în urmă cu patru luni Partidul Social Democrat. La începutul lunii februarie, s-a afiliat grupului parlamentar al PNL. Ulterior, a anunţat că părăseşte PNL pentru a candida din partea Pro România la Primăria Ploieşti.
Emanoil Savin este fin de cununie al lui Liviu Dragnea. El a fost primar în Buşteni între 2004 şi 2016, timp în care a fost membru PDL, PNL şi PSD. El a fost înainte finanţator al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia, care activa în prima ligă. Atunci când a fost primar, Emanoil Savin s-a remarcat şi prin faptul că a oferit terenuri în oraş mai multor personalităţi sportive, cum ar fi Leonard Doroftei, Lucian Bute sau Simona Halep. site news

Lasă un răspuns