Fals dentist, descoperit de polițiști. Cum înșela pacienții

Fals dentist, descoperit la Baia Mare. Polițiștii și procurorii din Maramureș au deschis un dosar penal față de un tehnician dentar din Baia Mare pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, existând suspiciuni că acesta a efectuat lucrări stomatologice fără a avea acest drept. În cabinetul stomatologic din Baia Mare unde lucra tehnicianul dentar nu au fost respectate nici normele igienico-sanitare, anunță IPJ Maramureș.

„Din cercetările efectuate de către polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, având ca obiect comiterea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, au rezultat indicii pe baza cărora se poate formula presupunerea rezonabilă că la o locație din Baia Mare au fost efectuate lucrări stomatologice fără respectarea condițiilor legale de autorizare pentru persoană care a efectuat aceste lucrări și fără respectarea normelor igienico-sanitare”, se arată în comunicat.

Fals dentist, audiat de polițiști

Bărbatul a fost audiat, vineri, de polițiști, fiind reținut pentru 24 de ore.

„Este vorba despre un tehnician dentar care și-a depășit atribuțiile postului și efectua lucrări stomatologice pe care, în mod normal, le efectuează un medic dentist”, au precizat surse judiciare.

Polițiștii fac apel la pacienții care au fost tratați în acel cabinet stomatologic să se prezinte la medic pentru examinare și analize medicale și totodată să sesizeze poliția, având în vedere împrejurările în care au fost realizate lucrările stomatologice și riscurile pentru sănătate. site news

Lasă un răspuns