După umilința de la Ferencvaros, la București s-a strigat: ”Capu’ lu’ Moțoc vrem”!

Deja a făcut înconjurul lumii – o fostă câștigătoare de Final Four, CSM București, și-a luat bătaie ca măgaru’n pantă, scor 23 – 33, de la o adversară, FTC Rail Cargo din Ungaria, care s-a oprit, de patru ediții la rând, la ultima intrare în Final Four, neavând forța să pătrundă niciodată în careul de ași! Chiar și-așa, aseară, pe ERD Arena, maghiarele au predat o lecție de angajament și dăruire fetelor de la București, completată cu faze de mare spectacol, atât în atac, cât și în apărare.

Moțoc este un fele de balaur cu multe capete!

După prima repriză, terminată cu 19-10 în favoarea gazdelor, în fața Primăriei Capitalei a apărut un grup de manifestanți ce strigau cât îi ținea gura, ”Capu’ lu’ Moțoc vrem”! De sâmbătă seara și până la ora când scriu acest material, m-am tot gândit la acest Moțoc, cine, Doamne iartă-mă, este personajul, de ce îi vor bucureștenii capul și cu ce le-a împiedicat el pe Neagu, Lekic și compania să joace la maxima lor capacitate… Și, recunosc, că am găsit câteva capete care seamănă cu Moțoc, mai rămâne doar ca în zilele următoare să aflăm și oficial cine le-a dat peste mâini fetelor. Prin urmare:

  • Primul Moțoc și cel mai vinovat, în această ecuație, este directoarea clubului, Gabriela Szabo, o persoană care, de când s-a așezat în fotoliul de conducere, face gafe manageriale de proporții. Din cauza acestor greșeli, anul 2019 a fost cel mai negru din istoria clubului bucureștean, chiar funebru, aș spune – și-au găsit obștescul sfârșit departamente sportive cu rezultate de nivel național și nu numai, vezi baschet, volei, rugby, motociclism, șah, toate aceste secții fiind pur și simplu desființate! În anul 2019, întârzierile salariale au fost permanente, chiar și la ora când vorbim se fac aproape trei luni, de când fetele de la handbal nu și-au primit indemnizațiile, iar băieții au intrat în a 4-a lună
  • Moțoc II – cu doar câteva zile înaintea meciului din Ungaria, echipa feminină de handbal a fost invitată la Primăria Capitalei, de câtre câțiva consilieri din primărie, care sunt și membrii ai Consiliului de Administrație ai clubului, încercându-se o mediere amiabilă a acestor întârzieri financiare. Handbalistele aproape că dăduseră un ultimatum finanțatorilor, ca până la finalul lunii ianuarie să se regleze toate aceste amânări salariale, altfel, multe dintre ele ar putea face memorii la Federație, ca să devină libere de contract. Cred că un al doilea Moțoc, căruia i se cere capul, este acest Consiliu de Administrație, în totalitatea lui, membrii care doar au simulat că treaba este ca și rezolvată, dar în realitate n-au făcut altceva decât să tragă de timp. În replică, fetele au simulat și ele jocul de handbal, iar ce a ieșit…
  • Moțoc III – sunt zvonuri de angajări, la CSM București, chiar în staff-ul handbalistelor senioare! Cei care se-nvârt pe lângă Szabo, cu interese personale, desigur, vor acum să-l aducă și pe Marius Novanc în club (știm și de ce, o să spunem la momentul potrivit…), cel care a fost secund la Corona Brașov. Doar că situația lui Novanc este una incertă – din pricina dopajului cu laser intravenos, practicat de handbalistele Coronei, se așteaptă sancțiuni și pentru antrenori, și pentru președintele clubului, ancheta fiind în derulare, la Comisia de audieri. Probabil că varianta Novanc nu mai este agreată, în ciuda faptului că fostul handbalist al clubului bucureștean a fost văzut, cu ceva timp în urmă, pierzându-și vremea pe holurile cladirii din Vitan. Acum s-a pus la cale o altă angajare, cea a lui Marius Iliuță, care a făcut parte din Federația de Handbal, pe vremea președintelui Gațu. Iliuță era în cărți de mai mult timp, el fiind un apropiat al Narcisei Lecușanu, prietenă, la rândul ei, cu Gabriela Szabo. Da, nimic nu este întâmplător, iar lanțul oportuniștilor de astăzi seamănă la perfecție cu cel al slăbiciunilor, desenat cum nu se poate mai bine de Caragiale – …Nimic nu refuzăm – madam Piscupescu lu’ madam Dăscălescu, madam Sachelărescu lu’ madam Piscupescu, madam Iconomescu lu’ madam Sachelărescu, madam Diaconescu lu’ madam Iconomescu, madam Preotescu lu’ madam Diaconescu, d-ra Popescu lu’ madam Preotescu, eu d-rii Popescu, şi mie amicul Costică Ionescu… Alerg la Costică Ionescu… Doar că trebuie să cadă un cap și s-a găsit și al cui – a fost luat în vizor organizatorul de competiții Ionuț Bugan, un personaj care a mai greșit și el din când, în când, vezi Cazul Ecusoanele, și care nu este în combinații cu mai marele Vlad Enăchescu. Prin urmare, cel de-al treilea Moțoc este Ionuț Bugan, însă nu sunt sigur dacă acesta poate fi clintit de pe locul său, chiar dacă pe Marius îl mai cheamă și Iliuță!

Mai prinde CSM Bucureștii ghioceii?

Și revenim la jocul de la Erd, din Main Round-ul Champions League, și spunem că CSM București mai are cinci meciuri de jucat, toate de importanță maximă – nu-și mai permite să mai piardă puncte aiurea, dacă vrea să intre în sferturile de finală, de pe ultimul loc calificant, patru! Să zicem că fetele au tras un semnal de alarmă, dar personal cred că situația nu se va redresa – sunt bani mulți, de care are nevoie clubul, să-și stingă toate datoriile către sportivi, să plătească și toate arieratele, întârziate deja, să convingă furnizorii de servicii să fie la fel de îngăduitori cu banii și în 2020, să plătească salariile de zeci și sute de mii de lei, în direcția lui Enăchescu și a altor oportuniști, prezenți sau care urmează să vină… Va fi o primăvară grea, pentru clubul bucureștean, care se află în pragul desființării!

Lasă un răspuns