Doamne ferește! Decedați ținuți de preot în magazia de lemne pentru că erau săraci

Când ai impresia că nu te mai surprinde nimic, citește această știre. Doi bărbați decedați au fost ținuți de preot în magazia de lemne, și nu în capela mortuară, pe motiv că erau prea săraci. Isprava a avut loc în comuna vrânceană Urechești.

Năstase Icovoiu, de 32 de ani, a murit duminica trecută, din cauza unui hematom pe creier. El a fost transportat la biserica din comună, însă preotul i-a dus trupul neînsuflețit în magazia de lemne, nu în capela mortuară.

„Fratele meu a murit duminică, au venit cei de la Criminalistică, au constatat decesul și a fost dus la biserică. Când m-am dus să-l văd, am rămas șocată, pentru că era depus în magazia de lemne, alături de altă persoană decedată, de 51 de ani. I-am spus preotului că știu că are capelă mortuară, dar acesta n-a vrut să-l mute decât după două zile, nu e prima oară când face așa ceva”, a declarat Mihaela Icovoiu, sora decedatului.

Primarul comunei, Nicu Bratosin, spune că a aflat de situație și se arată revoltat de decizia preotului. „Nu e normal ca un om sărac să nu aibă parte de o înmormântare creștinească, la fel ca alții. Era un om, nu contează că era sărac sau bogat, trebuie să aibă parte de același tratament din partea bisericii. Noi, ca instituție, dar și eu, ca persoană fizică, ne-am ocupat de plata celor necesare pentru înmormântarea celor doi decedați”.

După ce cazul a ajuns la urechile presei vrâncene, preotul a permis mutarea acestora în capela mortuară. site news

Lasă un răspuns