De la suspansul de ficțiune la cel din viața reală

Acest titlu mi-a fost inspirat de câteva evenimente din data de 13 august și este așa, cumva, o ciudată legătură între ele. Se spune mereu că viața bate filmul și cred ca istoria ne-a oferit cu asupra de măsură astfel de fapte și întâmplări.

Dar, să dăm Cezarului ceea ce îi aparține. Într-o zi de 13 august, la un final de secol care aștepta parcă ceva nou, în 1899, s-a născut lângă Londra, Alfred Hitchcock, Sir ulterior, marele maestru al suspansului, regizor, scenarist, producător, realizator de televiziune, cel care avea schimbe pentru totdeauna fața cinematografului. Cu o carieră care cuprinde peste 50 de filme în aproape 60 de ani, Alfred Joseph Hitchcock a fost el însuși un personaj creat după chipul și asemănarea cu filmele sale. Și-a început ucenicia cu regizorul expresionist german F.W. Murnau în epoca filmelor mute. Murnau a realizat între altele „Nosferatu” o adaptare după Dracula. După această ucenicie, Hitchcock a declarat că „a invățat astfel să spună o poveste fără nici un cuvânt”.

Sunt multe de povestit despre personajul care a fost Hitchcock. De pildă, apărea în fiecare film pe care îl realiza. Nu a vrut niciodată să vadă cinci dintre cele mai faimoase filme pe care le-a realizat, „Vertigo” fiind unul dintre ele. „Psyho”, 1960, considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografului, a avut un tratament foarte special din partea lui Hitchcock: nu a permis nici unui cinematograf și nici unei personalități, fie aceasta Regina Marii Britanii sau președintele SUA (după cum el însuși a declarat) să intre în sală sau să permită accesul după după începutul filmului.

„Geniul fără niciun Oscar”

Filme precum „Păsările”, „O crimă aproape perfectă” dar și multe altele rămân borne de referință din istoria cinematografului. Care cinema nu l-a prea răsfățat cu premii, marele regizor neprimind nici un premiu Oscar, dar istoria acestei minunate arte îl pune la loc de cinste. Și ce poate fi mai minunat decât să revedeți un film clasic, adevărat, ca o plăcută aducere aminte sau ca o descoperire a unei arte și a unui geniu de necontestat pentru care trecerea deceniilor chiar nu contează.

Așfred Hitchcock

Cum spuneam la începutul acestor scurte note, această zi de 13 august mai este legată de două evenimente care de fapt sunt un adevărat suspans al istoriei.

În anul 1926 s-a născut Fidel Alejandro Castro, cel care avea să conducă revoluția cubaneză din anii 58-59 răsturnându-l de la putere pe generalul Batista.

Atunci, în acel an, 1926, nimeni nu avea cum să bănuiască ce urma să se întâmple cu insula din Oceanul Atlantic, cu rolul pe care avea să îl joace în încleștarea dintre cele două mari puteri SUA și URSS (la acea vreme) în timpul războiului rece și, mai ales, la suspansul în care a stat o planetă întreagă cu privire la evitarea sau nu a acelei confruntări militare din Golful Porcilor.

A fost un adevărat maraton de negocieri menit să evite carnagiul și să salveze omenirea de la distrugere într-un moment în care rănile celui de al doilea război mondial nu erau încă pe deplin vindecate.

Sub Fidel Castro, Cuba avea să devină comunistă, distrugndu-se farmecul legendar al Havanei și devenind protagonista unui suspans istoric care din păcate nu mai era o ficțiune și care s-a terminat totuși fără nici o vărsare de sânge.

Și tot la capitolul suspans-ironie a istoriei, cred că ar trebui să notăm data de 13 august 1961 când, de neînțeles, un oraș emblematic al Europei al științei, artei și culturii, și ne referim la Berlin, avea să fie divizat de un zid, separând vieți, familii, distrugând arhitectura unei mari metropole: ne referim firește la Zidul de la Berlin.

Căderea unui fel de simbol material al „Cortinei de Fier”

Dincolo de aceste aspecte, Zidul de la Berlin marca separarea definitivă între Est și Vest, era un fel de simbol material al Cortinei de Fier, păzită cu strașnicie astfel încât cei rămași în Republica Democrată Germană, de partea nefastă a zidului, să nu poată trece dincolo niciodată.

Ca un adevărat simbol al libertății, zidul de la Berlin a fost dărâmat pe data de 9 noiembrie 1989 cind deja în Europa de Centrală și Est începuse să bată vântul libertății și al unei noi vieți. I-au trebuit Berlinului câteva decenii ca să își vindece rănile, că să își recapete coerența urbanistică și măreția, rămânând acum, doar ca o curiozitate istorică pe care turiștii o savurează din plin, faimosul „Charlie Point” unul dintre punctele de de verificare între cele două Germanii…

Iată cum, istoria bate de multe ori filmul suspansul – într-un sens sau altul – este prezent în viețile noastre, dar, sincer voi prefera întotdeauna filmul din acest punct de vedere. Când acesta se termină, te uiți pe geam, și chiar dacă vezi stoluri de păsări știi că sunt inofensive și că nu au cum să îți facă rău, pentru că rău cu adevărat poate să îți facă doar un zid ridicat peste noapte și pe care nu îl poți escalada. site news

Lasă un răspuns