Dacă gimnastele din România ar spune adevărul, am afla de ce echipele noastre nu mai ajung la Jocurile Olimpice – doar Maria Olaru și-a spus povestea!

Scriam , mai zilele trecute, că în gimnastica americană a apărut un nou scandal, chiar de proporții, în care antrenoarea lotului national, Maggie Haney, a fost pusă sub acuzare, pentru rele tratamente aplicate sportivelor sale. Tirul acestor acuzații a fost unul devastator, pentru că a fost susținut chiar de campioanele olimpice și mondiale Laurie Hernandez și Riley McCusker. Mai mult, Hernandez și-a spus toată povestea în fața Comisiei care a analizat cazul și care a dat și verdictul de suspendare a antrenoarei, pe o perioadă de 8 ani. Au fost abuzuri de neimaginat, stări emoționale care i-au indus sportivei frică, panică și care au determinat-o să urască gimnastica…

Plângeam în fața echipamentului, uram gimnastica

”Ideea de a împărtăși povestea mea cu toată lumea, m-a făcut să mă simt extrem de nervoasă și vulnerabilă. Dar am înțeles partea pozitivă a acțiunii mele – suferințele mele pot ajuta sportivele să nu fie de accord cu aceste drame, să conștientizeze situația chiar de la primele abuzuri emoționale și verbale. Au trecut patru ani de la acele samavolnicii ale antrenoarei, însă amintirile sunt la fel de nocive și acum, există unele experiențe care vor rămâne întotdeauna în mintea mea și recunosc că mă lupt mereu pentru vindecare. Iar faptul că vorbesc despre ceea ce m-a marcat, îmi oferă o șansă în plus să închei capitolul, să respire adânc și s-o iau de la capăt.

Am fost umilită, blestemată și forțată să mă antrenez, în ciuda faptului că eram lovită și rănită. Haney îmi reproșa mereu că iau în greutate, iar țipetele ei erau atât de puternice, încât, uneori, se auzeau din parcare, Stăteam în fața echipamentului și plângeam, simțeam că nu pot respira, aveam dese atacuri de panică și-mi doream să mă întorc acasă, dar nu puteam, pentru că eram doar un copil. Mi-aș fi plans de milă chiar de la primele ore ale dimineții, dar n-aveam timp, eram îngrijorată din pricina țipetelor și mâniei cu care antrenoarea ne trata, de la primele ore ale zilei. Ajunsesem în asemenea situație, încât doar privirea ei plină de ură și reproșuri mă făcea să plâng.

Ajunsesem să cred că eu sunt nebună…

M-am confruntat de câteva ori cu Haney, în privința tratamentului pe care îl aplica sportivelor, dar tot eu am căzut rău, spunându-mi-se că sunt prea sensibilă, că iau lucrurile prea personal, ba chiar antrenoarea a și negat că s-ar fi întâmplat vreodată ceva. Reușise chiar să mă convingă că ceea ce spun s-a întâmplat doar în capul meu, eram gata să înebunesc. Am încercat să mă liniștesc și să le dau telefon părinților mei, însă antrenoarea a aflat și s-a enervate foarte tare pe treaba aceasta. Mi-a luat telefonul și m-a amenințat că mă scoate din echipă, m-a forțat să nu mai spun nimic mamei mele, îi mințeam mereu că totul este în regulă. După Olimpiada din 2016, din Brazilia, am întârziat revenirea la sală, din pricina acestor abuzuri. Am crezut că urăsc gimnastica, abia pe la mijlocul anului 2018 m-am întors la sport, dar într-o altă sală din California”, spunea campioana olimpică Laurie Hernandez.

În gimnastica românească, aceleași practici, dar alte judecăți!

Dar să revenim la gimnastica românească, la dezastrul care se petrece de aproape 10 ani, fără ca cineva din România să pună pe tapet această problemă – să se spună adevărul și să se pornească pe un drum al transparenței, al profesionalismului. Mi-ar plăcea ca și gimnastele noastre să aibă puterea să spună tot ce se petrece anormal în sala de antrenament, dar trebuie să aibă încredere în cineva, în cel care ascultă aceste confesiuni. Dar la noi există prea multă detașare, și din partea Ministerului Sportului, și din partea Comitetului Olimpic, și, mai ales, din partea federației de Gimnastică. Și dacă acea Comisie de anchetă din Statele Unite ar veni și în România,cred că ar face prăpăd, n-ar rămâne picior de antrenor în libertate. Ce 8 ani suspendare, ca Maggie Haney, cred că s-ar da sute de ani de detenție, cum a primit doctorul lotului American de gimnastică, Nasser. Și pe bună dreptate, dar la noi nu funcționează nicio comisie, Federația nu are oameni capabili să gestioneze astfel de scandaluri, iar antrenorii sunt fuduli, bățoși și răi, dar și proști, dacă ne referim la capacitatea lor de a face mare performanță. Și dramele din gimnastica românească continua, fără ca cineva să aibă puterea să le pună capăt…

Din presa vremii…

În noiembrie, 1993, la un antrenament greu, Adriana Emilia Giurca n-a putut să mai repete un exercițiu la bârnă, ba chiar s-a împotrivit, chiar dacă antrenorul Florin Gheorghe insista pe această temă. Văzând încăpățânarea gimnastei, Gheorghe a împins-o pe sportivă, care s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de bârnă – după cateva zile de coma profundă, Adriana a murit, iar antrenorul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, din care a executat doar trei ani și jumătate. Din diverse declarații, s-a aflat că violențele fizice și verbale erau în practica tehnicianului, chiar dacă oamenii din jurul lui, colege de sala sau oficiali ai clubului Dinamo București, din care făcea parte, încercaseră de multe ori să-l tempereze.

La opt ani distanță, o altă sportivă avea să îndolieze lumea gimnasticii românești – vorbim de Alexandra Huci, care la 12 ani era era, deja, triplă campioană națională. La antrenamentul din 20 august, 2001, Alexandra n-a mai putut continua exercițiile, pentru că i se făcuse rău. După cinci zile de comă, gimnasta avea să părăsească această lume, mult prea devreme. Când salvarea a venit să o ia de la Centrul din Deva, doctorița Centrului a declarat că gimnasta era conștientă, însă asistenta de pe salvare, cât și cei de la Spitalul de Urgență din Deva au spus că fata era în comă, la preluare. Mai mult, unul din medicii care au operat-o, la Spitalul din Timișoara, a declarat că sportiva avea o malformație de ventricol ascunsă, care a dus la ruperea acestuia și apariția unei hemoragii fatale. Un alt medic, însă, a susținut că lovirea de un obstacol, în timpul antrenamentelor, ar fi putut cauza acest accident.

În 2016, un alt caz era să zguduie gimnastica românească – Ștefania Orzu, componentă a lotului olimpic, cantonat la Izvorani, avea să facă necroză la șolduri, din pricina faptului că s-a lucrat mult pe durere, iar infecția pe care gimnasta o reclamase de multă vreme n-a fost luată în seamă de către antrenorii și medicii lotului. O statistică medicală vorbește despre faptul că 30% din bolnavii diagnosticați cu necroză își pierd viața. Din fericire, Ștefania a scăpat, este vie, însă după operație face mari eforturi la recuperare, ca să mai poată merge.

În 1997, Alexandra Marinescu a fost nevoită sa se retragă, din cauza durerilor lombare, de care medicii au avertizat-o ca va suferi toata viața. După retragere, gimnasta a fost operata de trei ori, doctorul Mihai Jianu fiind șocat de gravitatea problemelor medicale pe care le-a descoperit. Marinescu a afirmat că antrenorii erau la curent cu afecțiunile sale, ea luând calmante timp de aproape trei ani.

În 2003, Sabina Cojocar a reclamat faptul că i-a fost prescris un tratament medicamentos care i-a deteriorat continuu starea fizică. “Eram obosită în permanență, aveam o slăbiciune musculară accentuată, n-aveam forța nici măcar să-mi iau elan sau să mă urc pe aparate. Au oprit tratamentul doar la presiunile părinților mei. Eu le spusesem celor de la Deva care sunt efectele secundare, însă n-au vrut să înțeleagă”.

În 2004, gimnasta Oana Petrovschi le-a intentat antrenorilor Bellu și Bitang un proces, acuzându-i de tratamente inumane. Petrovschi a invocat faptul că, din cauza lipsei de interes a antrenorilor față de sănătatea ei, s-a ales cu afecțiuni grave la coloana vertebrală.

Ciclul olimpic 2013 – 2016, Izvorani:

”Au fost momente frumoase și mai puțin frumoase, atunci când eram separată de colectiv, pentru că așa doreau ei. Dar aveam o ciupercuță în cameră, căreia îi spunem totul și mai și plângeam, din când în când. Nu i-am zis mamei nimic, țineam în mine, dar nu mai puteam să rezist, cand îmi spuneau că m-am îngrășat cât o vacă, că sunt o nesimțită… Mă simțeam prost, de față cu toate fetele mă umileau”, declara presei Asiana Peng.


– În 2015, una din cele mai valoroase gimnaste de la Izvorani era Andreea Munteanu, care devenise campioană europeană cu echipa, în 2014, cu cea mai mare notă la bârnă din lot, 14,933. Mai mult, în anul calificării la Olimpiadă, 2015, Munteanu avea să devină din nou campioană europeană, în aprilie, la Montellier, Franța, dar de data aceasta chiar la individual, cu 14,366. Din surse, am aflat că la revenirea în țară, nu i-a fost recunoscut meritul, antrenorii umilind-o cu vorbe grele, nu știm de ce. Mai mult, tânăra din Gorj a primit un mesaj oficial de felicitare din partea președintelui însuși, Klaus Iohannis, scrisoare pe care gimnasta a găsit-o întâmplător după trei săptămâni, nefiindu-i înmânată. Pe Munteanu n-am regăsit-o în lotul care a plecat la Glasgow, la Mondiale, acolo unde se primeau bilete pentru Olimpiadă, chiar dacă era cea mai bună sportivă pentru bârnă, cel puțin, poate și pentru sol, de ce nu? Cineva mi-a spus că fata ar fi făcut deplasarea, doar ca turistă, dar nu știm de ce nu în lotul național. Poate ne va spune și nouă cineva…


– Dar cea mai grea situație o traversează Ștefania Orzu, care a plecat de la Izvorani, în decembrie, 2015, într-un cărucior cu rotile, fiind diagnosticată cu necroză. Am vrut să vorbim cu mama sportivei, cu câteva luni în urmă, dar ne-a refuzat total, susținând că suntem vinovați cu toții, pentru starea în care se afla fetița ei atunci. Am revenit, după ceva vreme, și am aflat că Ștefania a făcut progrese, că reușește să meargă, dar foarte greu , că starea ei psihică este stabilă, chiar dacă se întreabă de ce nu o curtează și pe ea băieții, că doar are 17 ani!

– Andreea Iridon a căzut și ea în dizgrația antrenorilor și a președintelui Federației Stoica, dar ca adevărul să nu se afle, au luat-o pe gimnastă la Turneul de recalificare la Olimpiadă, care s-a ținut la Rio, în aprilie, dar Stoica n-a lăsat-o nici să se dezbrace în echipament, a fost o simplă spectatoare. Președintele Federației și-a permis așa ceva, să piardă o sportivă talentată și să o plimbe până în Brazilia, că doar nu erau banii lui.
– Diana Teodoru a ajuns în Belgia, în 2014,a fugit de tratamentele inumane de la Izvorani
– La fel și Mădălina Blendea, care a fost altoită, se pare, de un antrenor, fapt care a ajuns la urechile părinților, care au luat-o acasă
– În privința gimnastei Andra Stoica, din Giurgiu, părinții au fost fermi cu presa, spunând că nu vor să mai deschidă subiectul gimnastică și Izvorani, preferând ca fata lor să-și canalizeze forțele la școală, să-și facă un alt viitor. A-ncheiat cu gimnastica în iunie, 2015!!

Concluzia, repetăm, este clară – gimnastica a fost sabotată din interior. Bellu și Bitang nu au mai vrut să facă performanță și i-au educat pe antrenorii din subordine să facă ceea ce au făcut și ei, adică să bată și să umilească gimnastele, fără niciun motiv. Ceea ce a scris Maria Olaru în cartea ei, ”Prețul Aurului. Sinceritate incomodă”, trebuie crezut cuvânt cu cuvânt – fața nevăzută a soților Octavian Bellu și Mariana Bitang este una urâtă, chiar hidoasă, aș putea spune, iar momentele tensionate din sălile de antrenament sunt desprinse, parcă, din închisorile comuniste sau din lagărele de concentrare – și acolo se practica înfometarea, și acolo existau umilințe, și acolo se băteau oameni nevinovați, iar ceea ce s-a petrecut cu Ștefania Orzu, pare un fel de experiment medical al doctorului criminal Mengele (am aflat că Ștefania nu va mai face sport NICIODATĂ, că se fac eforturi disperate, care vor dura ani și ani, să poate merge fără sprijin, măcar!).

P.S. Echipele noastre de gimnastică artistică, feminin și masculin, au ratat prezența la ultimele două olimpiade – la Rio, în 2016, dar și la Tokyo, în 2021. După ce Andreea Răducan a pierdut lupta cu antrenorul Nicolae Forminte, după principiul cel mai deștept cedează, Federația este acum în ape tulburi, adică șefa cu mandat interimar, Maria Fumea, încearcă să păstreze Federația pe linia de plutire, până la noile alegeri. Ar fi trebuit să fie în martie, dar virusul a împiedicat întrunirea oamenilor din țară. Se vorbește ca alegerile să aibă loc în iulie sau agust, însă cred că n-ar avea sens să vină un președinte pentru doar 6-7 luni, după care să se purceadă la un alt scrutin, doar dacă cineva vrea să se joace de-a președinția. Sperăm ca din 2021 să avem o conducere cu mandate plin, cu oameni care să spună adevărul, de fiecare data, profesioniști sau chiar învățăcei, dacă este cazul, însă deschiși la colaborare și foarte transparenți. Spunea doamna Fumea că avem o echipă capabilă să atace cele cinci cercuri olimpice din 2024. Foarte bine, să ne-apucăm de treabă!

Lasă un răspuns