facebook

Cristina Jacob a câștigat al treilea premiu al publicului la ceremonia Gopo pentru „Oh, Ramona!”

Producţia „Oh, Ramona!” a primit Premiul publicului la Gala Premiilor Gopo. Este al treilea premiu de public pe care îl câştigă casa de producţie Zazu film şi regizorul Cristina Jacob.

Filmul i-a adus Cristinei Jacob al treilea premiu al publicului la ceremonia Gopo.

Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box office a mers anul acesta către două filme de comedie. Pelicula „Oh, Ramona!” a fost premiată pentru cifra de 256.115 de spectatori şi pentru încasări de 5.016.367 de lei.

Este al treilea premiu care răsplăteşte publicul adus în sălile de cinema de casa de producţie Zazu film şi de regizorul Cristina Jacob la Gala Gopo, după trofeele obţinute pentru ”#Selfie”, în 2015, şi ”#Selfie 69”, în 2017, conform Mediafax.

Filmul a doborât mai multe recorduri de audienţă şi de încasări pentru piaţa românească, fiind primul film românesc distribuit în 190 de teritorii, a spus la ceremonie actorul Bogdan Iancu, care a ridicat trofeul.

Filmul este bazat pe un roman umoristic pentru tineret din 2015 scris de autorul român Andrei Ciobanu, care a co-scris scenariul alături de Alex Coteț și Cristina Jacob. Rolurile principale sunt interpretate de Aggy K. Adams, Bogdan Iancu și Holly Horne.

Premiera inițială a avut loc pe 14 februarie 2019 și a fost lansat pe Netflix la 1 iunie 2019.

Filmul urmărește transformarea lui Andrei dintr-un adolescent într-un adult care-și trăiește candid și autoironic prima poveste de dragoste, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, intensă și nebunească, incapabil să facă o alegere. site news

Lasă un răspuns