Cozi la spitale din cauza coronavirus

Cozi la spitale din cauza coronavirus. Înca de la primele ore ale dimineții oamenii s-au adunat la spitale pentru a ajunge la medici. La intrarea în spital, dar și la iesire, documentele le sunt amanunțit verificate. Mai mult, sunt unitați medicale, atât in București cât și în provincie, unde familiile pacienților nu au voie sa intre.

Sute de persoane au stat astăzi la coadă pentru a intra în Spitalul Colentina din București, iar la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila intrarea este permisă doar pe la punctul de control, iar înainte de a intra în unitatea medicală toate persoanele trebuie să prezinte documentele. 

Directorul medical al spitalului, Ioan Furtună, a declarat că aceste cozi s-au format după ce spitalul a luat decizia de a tria serios pacienții care vin pentru consultații, dar şi rudele pacienților internați, cu scopul de a nu se produce o infectare a unității medicale. Prin urmare, toți pacienții trec printr-un filtru sau o cameră de triaj și se face anchetă epidemiologică.

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare intră în carantină totală

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare intră în carantină totală până la data de 31 martie, cu riscul de prelungire, iar acesta nu este singurul caz. Mai multe spitale din România sunt deja în carantină.

Spitalul de Boli Infecțioase Victor Balș a eliberat un etaj întreg și a pregătit 57 de paturi pentru persoanele infectate cu coronavirus. site news

Lasă un răspuns