unsplash

Coronavirus India: carantina se prelungește cu două săptămâni

În timp ce în Mumbai, New Delhi, Chennai şi în alte regiuni se fac eforturi pentru a controla curba epidemiologică în creştere, India a extins cu două săptămâni carantina impusă la finalul lunii martie, scrie AP.

Ce se întâmplă în India

Autorităţile au transmis oe 17 mai că vor fi emise noi recomandări şi măsuri, ce vor avea în vedere necesitatea repornirii activităţii economice.

Presa locală a raportat că transportul în comun, cel feroviar şi aerian vor fi suspendate până la finalul lunii mai. Şcolile, hotelurile, restaurantele, barurile, mall-urile, sălile de cinema şi lăcaşurile de cult vor fi, de asemenea, închise în toată ţara.

Pe 4 mai, Guvernul a suspendat câteva dintre restricţii, permiţând redeschiderea magazinelor mici şi a unor fabrici. Trenuri pe anumite rute au primit permisiunea de a circula.

Bilanț India

Ministerul indian al Sănătăţii a anunţat duminică, 17 mai, o creştere record a numărului de cazuri depistate în 24 de ore, aproximativ 5.000, astfel că totalul contaminărilor a ajuns la 90.927. Bilanţul deceselor a ajuns la 2.872.

Experţii spun că India, ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, nu pare a fi foarte afectată, dar atrag atenţia asupra numărului redus de testări.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 4,6 milioane de contaminări şi mai mult de 311.700 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University. site news

Lasă un răspuns