Copiii bolnavi de autism ar putea beneficia de tratament gratuit: decizia ministrului Sănătății ca să spele rușinea

Copiii care suferă de autism ar putea beneficia de la 1 aprilie de terapie gratuită, după cum promite ministrul Sănătății, Victor Costache. Ministrul spune că serviciile pe care le prestează specialiștii, precum psihiatrii sau logopezii, vor fi decontate de stat. Chiar dacă terapia gratuită ar fi un ajutor enorm, părinții sunt sceptici, pentru că este al treilea ministru care promite schimbări.

România are 15.000 de cazuri de autism, peste 80% sunt copii

Alexandru are 11 ani și a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani. Încă de atunci părinții se luptă că el să aibă parte de cea mai bună îndrumare, însă nu au bani să plătească mereu terapia. Mihaela Voicu, mama lui Alexandru povestește cât de grea este acum situația familiei. „Facem terapie non stop, dacă se poate spune așa, fără weekenduri. Terapia ABA, logopedie, chinetoterapie. Am început pas cu pas în anii trecuți, de la 200 de lei pe lună până la 5.000 de lei, în funcție de nevoile copilului. Este covărșitor… De ani de zile strângem formularul 230, colectăm de la toți cunoscuții, toți prietenii”.

În România sunt 15.000 de persoane diagnosticate de autism, iar 13.000 sunt copii. ONG-urile spun că numărul celor care nu au un diagnostic este mult mai mare. Cu toate acestea, în țară există numai 50 de psihiatri specializați în terapie care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Citește și motivul uluitor pentru care o directoare de şcoală a lovit un elev de 6 ani cu autism.

Ce spun specialiștii ONG-urilor specializate în cazurile de autism

„Situația de fapt este că persoanele cu autism nu beneficiază de servicii gratuite, sau într-o măsură nesemnificativă. Domnul ministru și-a asumat că va exista un program național de autism cu un buget sperat și că această decoantare se va putea face în mod direct către furnizorii de servicii conexe unde vor intra și pshilogii, logopezii, chinetoterapeuții, care vor putea face contract direct cu Casa de Asigurări”, susține și Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa.

Iar Daniela Boboloi, președintele Asociației Help Autism trage un alt semnal de alarmă: „Nu ține doar de noi și nu ține de speranțe, ține de o modificare legislativă, vorbim de Legea Sănătății, legea 95. Deocarece, din păcate, acești specialiști de servicii conexe sunt încadrați pe social”.

Cum vrea ministrul să steargă scandalul pe care singur l-a generat

În fiecare an, 1.000 de copii sunt diagnosticați cu autism în România, potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală. Promisiunea ministrului vine însă după o declarație total nefericită a acestuia despre copii și autism. El a făcut o legătură între creșetrea cazurilor de autism la copii și plecarea părinților la muncă, în străinătate. Declarația sa a generat un val de critici. Până la urmă, ministrul și-a cerut scuze. Asta după ce, inițial, a spus că i s-au deformat spusele. site news

Lasă un răspuns