Alimente importate din țările cu coronavirus

Consiliul Concurenței, anchetă pe tema creșterii exagerate a prețurilor la produse alimentare și sanitare

Consiliul Concurenței a demarat o anchetă pe tema creșterii exagerate a prețurilor la produse alimentare și de igienă.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a demarat o primă analiză privind creşterea preţurilor la unele produse alimentare şi sanitare, anunţă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

Consiliul Concurenței, anchetă pe tema creșterii prețurilor

„Am discutat azi telefonic cu preşedintele Consiliului Concurenţei. El a demarat deja o primă analiză a creşterii preţurilor la unele produse alimentare şi sanitare, pe fondul epidemiei mondiale de COVID-19″, a scris Roman, joi, pe Facebook.

El a prezentat şi primele concluzii.

„Preţurile la produsele din import, unde suntem captivi, au crescut din cauza cererii explozive a cererilor din magazine. Dar şi pe fondul panicii create în rândul populaţiei. Pe fondul pestei porcine, de anul trecut (când au scăpat doar porcii din ferma lui Dragnea) importăm carcase de porc. În cazul materialelor sanitare, Guvernul liberal a preluat stocuri zero în rezervele de stat de la inconştienţii din Guvernul precedent, care acum ţipă că nu sunt materiale sanitare. Soluţia aleasă este pornirea de ieri a producţiei româneşti care înseamnă măşti, mănuşi, combinezoane, dezinfectanţi „Made in România”. Acest lucru va face să nu mai fim dependenţi de importuri scumpe. În privinţa materialelor sanitare, o soluţie poate fi şi stabilirea unor preţuri maximale. Ea este analizată de Guvern în următoarea şedinţă de mâine. Aceeaşi posibilitate este luată în calcul în cazul alimentelor. Dar aici plafoanele maxime trebuie introduse la comercianţi, nu la producătorii interesaţi să vândă marfa şi să nu stea cu ea pe stoc. În cazul speculei am propus confiscarea acelor stocuri”, a precizat Roman. site news

Lasă un răspuns