Comisia Europeană, schimbări majore cu efecte până în România. Ce se întâmplă cu benzina și motorina

Comisia Europeană anunță schimbări majore cu efecte până în România. Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat, joi, într-un discurs, o serie de modificări radicale ale regimului de taxe și impozite în UE. Prima schimbare anunțată de executivul european este revizuirea radicală a taxării din energie, cu scopul de a descuraja utilizarea combustibililor fosili (motorină, benzină).

Comisia Europeană, schimbări majore cu efecte până în România

O altă schimbare a taxării în UE anunțată de Gentilomi este introducerea unui prag minim al impozitării companiilor, astfel încât să fie descurajat comportamentul statelor care fac dumping fiscal, precum Irlanda. O asemenea măsură poate fi problematică și pentru România, care are unele dintre cele mai mici cote de impozitare aplicate companiilor.

De asemenea, Comisia Europeană va propune un nou mecanism de taxare a importurilor din afara UE bazat pe componenta de mediu a produselor importate: cu cât emisiile de carbon emise la producerea acestor bunuri e mai mare, cu atât taxele vor crește.

Gentiloni a anunțat că actuala politică de taxare a produselor energetice din UE nu respectă noua politică europeană care are în centru protejarea mediului și transformarea blocului comunitar într-o zonă cu amprentă neutră de carbon până în 2050.

Ce trebuie eliminat

Ca urmare a adoptării noii politici cunoscute sub numele Green Deal (Pactul ecologic european), Comisia Europeană va propune în curând revizuirea radicală a Directivei pentru Taxarea Energiei (Energy Tax Directive), adoptată acum 17 ani, a anunțat comisarul Gentiloni.

”Trebuie să eliminăm subvențiile implicite pentru combustibilii fosili și exceptările de taxare pentru industriile aviatice și maritime – care sunt în contracție totală cu agenda noastră de protecția mediului”, a spus comisarul Paolo Gentiloni într-un discurs la Bruxelles.

Citește și Turnul de 114 metri înălţime, de lângă Gara de Nord, dărâmat de Ion Țiriac

În plus, oficialul european a spus că ”taxarea este un instrument puternic pentru a orienta comportamentul producătorilor și consumatorilor. Deci trebuie să folosim taxarea pentru a reduce emisiile de carbon și a promova alegeri mai sustenabile”. El a făcut apologia taxelor de mediu, spunând că se numără printre taxele care susțin creștere economică. site news

Lasă un răspuns